Evenimentul Zilei > Opinii > Opinii EVZ > Afganistanul, eșec american usturător sau victorie strategică colosală?
Afganistanul, eșec american usturător sau victorie strategică colosală?

Afganistanul, eșec american usturător sau victorie strategică colosală?

Ferească Dumnezeu ca vreun jurnalist, vreun analist politic, vreun ceva care are ceva de spus public, să fi zis ceva de americani, cu ocazia retragerii din Afganistan. Imediat era luat în furcile deontologiei și aruncat în focul veșnic al păcătoșilor care văd pete în soarele lor. Nu același lucru se întâmplă când astfel de afirmații sunt făcute chiar de protagoniștii celei mai bizare retrageri militare din istoria omenirii.

S-o luăm pe scurt, cu începutul. Cu acel început care a făcut ca acolo, la dracu-n praznic, în Afganistan, să pună piciorul și soldați români. Charles Michel, președintele Consiliului European, a explicat recent, cât se poate de pe înțeles:

„În 2001, pentru a sprijini Statele Unite în urma atacurilor al-Qaeda pe teritoriul SUA, partenerii NATO au decis să invoce articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord pentru prima și singura dată din istoria organizației. Articolul 5 prevede că un atac armat împotriva unui aliat NATO este considerat un atac împotriva tuturor aliaților. Scopul operațiunii militare internaționale lansate de NATO în Afganistan era eradicarea amenințării teroriste al-Qaeda protejate de regimul taliban. Acest demers a fost cuplat treptat cu o inițiativă de construcție statală. Un stat stabil și democratic părea cea mai bună garanție împotriva recrudescenței amenințării teroriste. Alegând solidaritatea deplină cu aliatul lor american, țările europene și-au asumat o mare parte din eforturile militare, civile, financiare sau umanitare dedicate Afganistanului și afganilor. Merită adăugat că Afganistanul a ajuns pe locul întâi ca beneficiar al asistenței pentru dezvoltare acordate de UE.”

S-o reținem pe aia cu banii, din final, și să trecem mai departe. Păi, mai departe, timp de 20 de ani, în acel teatru de operații, asta ca să folosesc limba de lemn cazonă, cu pretenții metaforice de paradă militară de operetă, talibanii au fost vânați și eliminați, în orice caz ni s-a spus că sunt puși cu botul pe labe. În cei 19 ani de participare cu structuri militare în acest teatru de operații, 27 de militari români au fost uciși și peste 200 au fost răniți. De ce, pentru ce anume au murit? Eu nu știu să răspund la întrebarea asta. La fel cum nu știu de ce retragerea s-a făcut pe sub Arcul de Triumf. Dumnezeu să-i odihnească!

Revenind, spuneam că ferească Dumnezeu să fi zis ceva de tot absurdul petrecut vreme de 20 de ani în teatrul de acolo, curat teatru. Adică, ferească Dumnezeu să fi spus că toată povestea nu a fost nimic altceva decât „un eșec de strategie”, în urma căruia, talibanii, inamicii împotriva cărora s-a luptat vreme de 20 de ani, „au revenit într-o clipă la putere”, că președintele-marionetă Ashraf Ghani și gașca sa nu au fost preocupați decât de înavuțire prin acte grave de corupție, că acordul de la Doha a fost o catastrofă demoralizatoare pentru militarii afgani și că reputația, credibilitatea americanilor, în fața aliaților și partenerilor lor din întreaga lume este acum „atent re-examinată”.

Deontologii să nu sară să mă acuze că-s plătit pe Putin să întinez nobilele idealuri ale Aliatului. Cele de mai sus nu sunt spusele mele, ci fragmente, accentele principale, dintr-o lungă spovedanie-autocritică ținută de generalii Mark Milley, șeful Statului Major al Armatei Americane, și Kenneth McKenzie, șeful Comandamentului Central American, în fața Senatului SUA. În fața senatorilor, printre altele, cei doi l-au arătat cu degetul pe președintele Joe Biden, căruia au declarat public pentru prima dată că i-au cerut să lase pe loc un contingent de 2.500 de soldați pentru a se evita dezastrul de la Kabul. Chestionat de presă, președintele Joe Biden a declarat că nu-și amintește ca cineva să-i fi cerut așa ceva, ceea ce chiar este de înțeles.

Sincer, sunt mirat că oficialii americani se arată dispuși să-și recunoască atât de ușor eșecul răsunător. Nu înțeleg cum de nu au băgat în funcțiune mașina de propagandă, cea generală, căci din țările-satelit a intrat în funcțiune de la sine. Cine nu crede, să revadă presa românească. Sunt mirat că nu au pus în funcțiune această mașinărie, una despre care un celebru banc cu Bulă zicea că dacă ar fi avut-o la dispoziție Napoleon Bonaparte, nu ar fi aflat nimeni despre faptul că a pierdut bătălia de la Waterloo. Ba chiar mai mult, insistă pe teza eșecului lamentabil. Doar dacă!

Doar dacă declarațiile făcute de cei doi generali americani în fața Senatului SUA nu au drept scop nimic altceva decât consolidarea tezei eșecului, tocmai pentru a camufla o mare reușită: crearea de către SUA a unei platforme în inima Asiei, în vecinătatea Rusiei, Chinei și Iranului, adică a unui stat bine înarmat, cu o armată bine instruită, cu o conducere trecută prin filtrele serviciilor de informații americane, ba chiar și pe la Guantanamo unii, un stat imprevizibil, pregătit în orice moment să execute presiuni și acțiuni extreme. Adică, un stat pregătit să execute la orice oră ceea ce se cheamă „operațiuni speciale” de orice natură, într-o zonă a lumii de cea mai mare miză posibilă.

Ce mă face să iau această ipoteză în seamă? Printre altele, faptul că retragerea s-a făcut fără recuperarea tehnicii și armamentului din dotare. Acordul de la Doha prin care s-a prevăzut ca toate trupele străine să părăsească Afganistanul a fost semnat în februarie 2020, iar  negocierile de pace dintre talibani și guvernul afgan, au început în septembrie, același an.  Este limpede că a existat un plan de retragere și că nu se poate lua în discuție sub nicio formă vreo asemănare cu premisele episodului „Fuga din Hanoi”. Armata americană au avut la dispoziție luni întregi pentru a-și evacua nu doar personalul militar și auxiliar, dar și întreaga zestre militară, tehnică și armament. Contingentele celorlalte state retrase așa au procedat, nu există armată care să se retragă pe îndelete și să nu procedeze astfel. În cazul retragerilor intempestive, distrugerea tehnicii și a armamentului este o misiune de rutină, care face parte din ABC-ul regulilor de război.

Este foarte clar că retragerea militară americană a fost una executată perfect din perspectiva efectivelor extrase de acolo. Imediat după decolarea ultimei aeronave, Joe Biden, președintele SUA, i-a felicitat pe militari pentru realizarea „celui mai mare transport aerian din istoria SUA”:

„Vreau să mulțumesc comandanților noștri și bărbaților și femeilor care slujesc sub aceștia pentru executarea periculoasei retrograde din Afganistan așa cum era programat – în primele ore ale dimineții din 31 august, ora Kabul – fără alte pierderi de vieți americane. În ultimele 17 zile, trupele noastre au executat cel mai mare transport aerian din istoria SUA, evacuând peste 120.000 de cetățeni americani, cetățeni ai aliaților noștri și aliați afgani ai Statelor Unite. Au făcut-o cu curaj, profesionalism și hotărâre de neegalat.”

Așadar, printr-o organizare exemplară americanii au realizat prin intermediul „celui mai mare transport aerian din istoria SUA” evacuarea a 120.000 de oameni, dar nu și a tehnicii și armamentului. Nu au avut timp? Exclus! Am arătat mai sus de ce. Au uitat de el! Exclus! Varianta asta am băgat-o doar ca să zâmbim un pic. Nu a avut cine să se ocupe? Exclus! Orice armată are departamente care de asta se ocupă. Nu mai rămâne decât ipoteza pe care am avansat-o mai sus: Americanii au mimat eroarea majoră, și astfel și-au dotat și legendat aproape perfect un stat-agent „clandestin”.