Afaceristul Georgică Cornu, în arrest la domiciliu, după un tun de 12 milioane de lei

Georgică Cornu a fost reținut, miercuri seara, pentru 24 de ore, fiind acuzat de delapidare și spălare de bani

La două luni şi câteva zile de la precedenta reţinere, 11 martie 2015, Georgică Cornu a petrecut noaptea de miercuri spre joi, în arestul Poliției Mehedinți, după ce a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, alături de partenerul său de afaceri Lucian Caraiman, dar şi de şoferul lui Cornu, fiind acuzaţi de producerea unui prejudiciu de aproape 12 milioane de lei bugetului de stat, prin delapidare şi folosirea cu rea credinţă a bunurilor sau creditului societăţii pe care o administrau. În această seară, magistrații de la Tribunalul Mehedinți au decis ca Georgică Cornu să fie cercetat în arest la domiciliu, iar ceilalți doi – sub control judiciar.

Cornu şi Caraiman sunt acuzați că, în ultimii trei ani au scos din patrimoniul C&C MH CONFORT SRL Drobeta Turnu Severin, societate pe care o reprezentau, bunuri imobile în valoare de 11.990.031 lei, bunuri ce au ajuns în proprietatea SC GORNO CG SRL Timişoara. După radierea societăţii al cărei administrator era, bunurile respective au ajuns în proprietatea personală a liderului de grup care era de fapt actualul suspect Georgică Cornu.  Procurorii DIICOT au solicitat judecătorilor de la Tribunalul Mehedinți arestarea preventivă a celor trei, până la finalizarea cercetărilor şi trimiterea dosarului în instanţă pentru acuzaţiile de delapidare în formă continuată şi spălarea banilor, adică pentru evaziune fiscală aşa cum confirmă şi Ministerul Finanţelor Publice prin ANAF Timiş.

Întrebat la intrarea în sala de judecată de către jurnalişti, dacă se aştepta să revină aşa repede la instanţa de la Mehedinţi, Georgică Cornu a răspuns tot cu o întrebare: „Voi ce credeţi?”.