Dan Adamescu a fost operat de urgență la o clinică privată din Capitală, informează B1 TV. Milionarul era încarcerat din luna mai a acestui an.
El avea o infecție la genunchiul drept și, în urma unor investigații medicale făcute la Spitalul Floreasca, s-a stabilit că acesta trebuie operat urgent. În consecință, Administrația Penitenciarelor a admis ca acesta să fie supus intervenției chirurgicale.
Mâine, avocații săi se vor prezentn la Judecătoria Sectorului 4, acolo unde se judecă cererea sa de eliberare condiționată. Decizia magistraților nu va fi una definitivă.
Adamescu era încarcerat de la finele lunii mai. El a fost condamnat la 4 ani și 4 luni de închisoare dar, pentru că are peste 60 de ani, poate solicita eliberarea condiționată după executarea a unei treimi din pedeapsă.