Ideea acestui reportaj a plecat tocmai de la știrea pe care am expus-o mai sus, cea care spune că românii și polonezii nu mai vor să trudească la sparanghel, în Germania: „Criza muncitorilor români se simte în Saxonia Inferioară, landul în care sunt cultivate 4.500 de hectare cu sparanghel, care produce o treime din producția totală a Germaniei. Românii și polonezii nu mai vor să recolteze sparanghelul pe salariu minim în Germania, iar lucrătorii români preferă să facă același lucru în Olanda”. Articolul mai dă și niște cauze financiare: „Fermierii germani găsesc tot mai greu muncitori, după ce în Polonia au fost majorate alocațiile pentru copii, iar România înregistrează creștere economică”, spun nemții, citând un expert al Camerei de Agricultură din Renania de Nord-Westfalia. Bref, situația nu e roz, și asta ar explica de ce un german a investit gros într-o cultură de sparanghel în comuna Băneasa, județul Giurgiu. Probabil, omul a văzut că există probleme la el acasă și s-a orientat către locul de baștină a muncitorilor săi. Ia să vedem cum merge cultura de sparanghel în România, ne-am zis noi atunci, împinși de curiozitatea maladivă a ziaristului de cursă lungă.

Inaugurare cu ministrul Daea

Pe patru aprilie, anul acesta, în comuna Băneasa din județul Giurgiu a fost inaugurată prima cultură de sparanghel alb. De fapt, în urmă cu doi ani, germanul Josef Jakobs a sosit pe aceste meleaguri și a arendat 160 – 170 de hectare pe care a plantat sparanghel. Sparanghelul, pe numele său latinesc Asparagus officinalis, este de două tipuri, verde și alb. Cel alb este mai apreciat în unele țări precum Germania, unde leguma este poreclită și „aurul alb”. Din cele 160 de hectare, Jakobs a pus sparanghel alb pe 35. La doi ani de la plantare, vine vremea primei recolte. La inaugurare, vegheată de un sobor de preoți, au fost prezente multe notabilități. Printre acestea, ministrul Agriculturii, Petre Daea (nea Petrică, pentru apropiați), dar și ambasadorul Germaniei la București și cel român la Berlin, Emil Hurezeanu. Lucru uimitor. Hai, dacă ministrul de resort ar fi venit ținând cont de suprafața foarte mare cultivată, ambasadorii nu sunt tocmai niște obișnuiți ai ogoarelor românești. Există, însă, o explicație: familia lui Josef Jakobs cultivă sparanghel în Germania de trei generații. Anul acesta, spre exemplu, are la muncă 500 de lucrători sezonieri, toți români, forță de muncă ce acoperă, probabil, peste 200 de ha de cultură de sparanghel. Dacă 250 de grame de sparanghel se vinde în Marea Britanie cu prețul mediu de 2 lire sterline, nici nu vrem să ne gândim ce avere a strâns familia investitorului neamț vreme de 70 – 80 de ani. Asta în condițiile în care sparanghelul se recoltează doar două luni pe an, aprilie și mai, în restul anului pe același câmp se află și afini, deci se muncește în continuare și se fac alți banuți grei… Atenție, în lunile respective, sparanghelul crește 7 centimetri pe zi, deci din fiecare plantă se taie, zilnic, o bucată de sparanghel. Mai mult, sparanghelul îl plantezi o dată, recoltarea începe peste doi ani, și, de atunci încolo, doar aduni leguma-minune vreme de 15, poate 20 de ani, fără să mai intervii major în câmp. Ținând cont de toate aceste date, putem afirma fără să ne înșelăm, că Josef Jakobs este un personaj important…

Descălecând pe culturile lui Josef Jakobs

Și am ajuns în Băneasa de Giurgiu. Ghinion, Josef Jakobs nu era în localitate, și nici măcar în țară, ci în Germania, la sparanghelul de acolo. La noi, l-am întâlnit pe administratorul afacerii, Adrian Rusu. Adrian este din Hunedoara, dar a lucrat vreme de opt ani în Germania, din care patru numai pentru Josef Jakobs. La sparanghel, și a învățat trucurile culturii. Priceput și serios, Adrian Rusu are grijă de sparanghelul românesc al germanului. Am văzut plantația și am ales să studiem mai îndeaproape sparanghelul alb, legumă ceva mai rară pe la noi. La capătul unei parcele de aproximativ zece hectare, lucrau vreo 25 de oameni. Ni s-a părut puțin, și am avut dreptate. Una dintre problemele majore ale culturii înființate de Josef Jakobs este lipsa forței de muncă. Cam aceeași problemă care macină câmpurile de sparanghel din Germania. Zilnic, la muncă, la Adrian Rusu, vin circa 70 de oameni. Mai nimic, ținând cont de faptul că i-ar trebui 300- 400 de lucrători. „Dar, de ce nu vin la treabă? Cum îi plătiți?”, întrebăm noi naivi. „Păi, conform legii. 12,4 lei pe oră, ca pe zilieri. În plus, le mai dăm bonusuri la fiecare lădiță, 10 lei”, spune Rusu. Tot el precizează că se pot strânge 2 lădițe pe oră, fără să te speteși prea tare. Zece ore muncite pe zi fac 124 de lei. Dacă mai adăugăm bonusul de 10 lei per lădiță, și punem numai 10 lădițe pe zi, atunci ne dă un total de 224 lei pe zi, o sumă deloc de neglijat, zicem noi. Atunci, de ce nu vin la muncă? Primarul comunei, Ion Viorel Rotaru (foto), are un răspuns pertinent: „Oamenii vor stabilitate. La sparanghel se muncește doar două luni, aici nu sunt afini plantați, ca să se lucreze în continuare. Așadar, oamenii caută ceva permanent. Zilnic, din comună pleacă 4-5 autocare pline de muncitori spre București. 90 la sută dintre ei lucrează ca măturători în Capitală. Ei fac curat pe străzile din București!”.

Românii nu prea mănâncă sparanghel

Ca să completeze cât de cât numărul de lucrători, admistratorul lui Josef Jakobs este pe cale să încheie un contract cu penitenciarul Giurgiu. De acolo, îi vor mai veni, zi de zi, 33 de pușcăriași pe care îi va plăti la fel ca pe ceilalți muncitori. Dar forța de muncă nu este singura problemă a lui Adrian Rusu și a angajatorului său neamț. Sparangelul este o legumă relativ nouă pentru bucătăria românească. Pe cale de consecință, prin contractele încheiate cu marile lanțuri de hipermagazine din București, de abia trimit 600-700 de kilograme zilnic spre Capitală. Foarte departe de capacitatea culturii înființate în Băneasa de Giurgiu. Probabil că, în timp, Josef Jakobs se va orienta către export. Cum spuneam și mai sus, în Anglia, la Tesco, un pachet de 250 de grame se cumpără cu circa 2 lire sterline. Adică vreo 13 lei sfertul de kil. La noi, în România, prețurile variază între 18 și 25 de lei kilogramul.

 

Investiție serioasă

Am părăsit ogorul și am plecat cu Adrian Rusu către facilitățile afacerii. Abia acolo am înțeles unde s-au dus peste 2 milioane de euro. O hală imensă, un depozit frigorific care ține sparanghelul la cel mult 3 grade, mașini de legat snopurile de asparagus, tractoare și multe alte acareturi mecanizate. În spatele halei, pe o bună bucată de pământ este turnat ciment. Acolo vor fi viitoarele „hoteluri” pentru lucrători, cum le numește Rusu. Un fel de cămine pentru muncitori dotate cu toate facilitățile impuse de contemporaneitate. „Câte grame are un pachețel din sparanghelul vostru?”, îl întrebăm pe Rusu. „Cât cere beneficiarul. Uneori 400 de grame, alteori 450 sau 500”, după nevoile retailerului. Așa după cum se vede treaba, investiția lui Josef Jakobs este musai pe termen lung. Sparanghelul dă o producție uriașă, dar trebuie găsită piața pentru asemenea cantitate.

Și un italian încearcă să facă bani din sparanghel

Cineva ne-a șoptit că, tot în județul Giurgiu, la Comana, un italian cultivă, și el, sparanghel. „Da, este, dar lucrează numai două hectare, foarte departe de investiția de aici”, spune Adrian Rusu. Cât despre sparanghel, dacă vedeți o etichetă pe care scrie Joki, să știți că vine din Giurgiu. „Și cu sparanghelul nesmuls din tărână ce faceți?”, punem noi ultima înterbare. „Îl tocăm și îl lăsăm pe câmp, ca îngrășământ”, răspunde, pertinent dar deloc bucuros, Adrian Rusu. Revenind la știrea care ne spunea depre criza sparangelului din Germania, iată ce soluție se prefigurează: „Astfel, Asociația agricultorilor de sparanghel și de fructe de pădure solicită deschiderea pieței forței de muncă pentru lucrătorii sezonieri din țări din afara Uniunii Europene, cum ar fi Ucraina și Belarus”.

 

CV-ul unei legume

Sparanghelul a început să fie cultivat în anii 3000 î.Hr., în estul Mediteranei. În prezent creşte în soluri nisipoase, în Europa, Africa, Asia şi America de Nord şi de Sud. Având efect antiîmbătrânire, antiinflamator şi chiar afrodisiac, sparanghelul este considerat un aliment deosebit. Provenind din familia Liliaceae (alături de ceapă, praz şi usturoi), sparanghelul are un număr scăzut de calorii şi nu conţine grăsimi. Sparanghelul este o planta perenă care poate trăi până la 20 de ani.

 În România, sparanghelul a fost introdus în cultură în perioada dintre cele două războaie mondiale, mai cu seamă în jurul marilor orașe: București, Cluj, Craiova, Arad, Timișoara. Sparanghelul se cultivă pentru lăstarii săi etiolați, care se obțin normal în lunile apriliemai, fiind consumați ca preparate speciale (fine și scumpe) sau sunt folosiți de industria alimentară pentru conserve. Valoarea alimentară a acestora este deosebită, fiind vorba de lăstari în plină creștere, pe baza substanțelor de rezervă din rizom. În Belgia, Olanda și Franța se cultivă intesiv, în solarii încălzite.

 Plin de vitamine

Pentru preparare, sparanghelul nu trebuie neapărat curățat, dar mulți îl preferă în felul acesta. Folosiți un cuțit de curățat legume pentru tulpina, mai ales pentru capetele groase (se curăță dinspre vârfuri înspre capăt). Capetele se curăță ușor, după care sparanghelul proaspăt se fierbe cca. 5-8 minute în apă clocotită, pentru un rezultat crocant și fraged. Deși majoritatea oamenilor preferă să-l prepare în vreun fel, fie fiert, tras în tigaie etc., nici consumarea lui în stare cruda nu reprezintă un pericol. Doar clătiți bine cu apă caldă pentru a îndepărta eventualele impurități și serviți alături de un sos.

Pentru a-l păstra optim, sparanghelul proaspăt trebuie să fie curat, acoperit și ținut la rece. Astfel, tăiați 1-2 cm din capetele tulpinelor, spălați cu apă călduță de mai multe ori, după care se scutură de apă și se învelește într-un prosop de hârtie umed la capăt. Băgați la frigider și consumați în decurs de 2-3 zile. 80g de sparanghel asigură 73% din doza zilnică recomandată de vitamina C, 29% din DZR de vitamina A și 80 % din DZR de vitamina K.

De asemnea, mai regăsim potasiu (important pentru funcţionarea normală a creierului şi a sistemului nervos) și mangan, care accelerează metabolismul şi are efecte benefice asupra memoriei. Sparanghelul mai conţine saponini, compuşi unici care acţionează ca un puternic antiinflamator şi au efect anticancerigen.

Top 3 țări producătoare

China

China ocupă locul 1 printre numărul țărilor producătoare de sparanghel din lume. China produce în fiecare an 7,35 de milioane de tone de sparanghel. Din acestea, 4,5 milioane de tone merg la export. 80% din totalul sparanghelului recoltat aici e strâns din provinciile Shandong, Shanxi, Hebei, Henan și Fujian. Mai mult de jumătate din sparanghelul produs în China este din soiul alb.

Peru

Cel de-al doilea mare producător de sparanghel din lume este Peru. Statele Unite au introdus această legumă în Peru în 1990, în cadrul campaniei sale de luptă împotriva drogurilor. Ideea era ca producția de sparanghel să înlocuiască producția de droguri (în special cocaina). Guvernul american a subvenționat aici industria sparanghelului, lucru care a avut un impact negativ asupra producției americane a sparanghelului. Peru raportează faptul că în îndustria sparanghelului lucrează mai mult de de 50. 000 de oameni.

Mexic

 Mexic este al treilea cel mai mare producător de sparanghel din lume. Aici, rata producției crește anual, în încercarea de a ține pasul cu cererea internațională. Regiunea Caborca și Valea Yaqui sunt două dintre cele mai puternice zone producătoare de sparanghel din Mexic. De altfel, sparanghelul din regiunea Caborca ajunge în proporție covârșitoare pe piața din America de Nord.

 

Te-ar putea interesa și: