Vreme de trei ani, lucrând și observând totul dintr-un birou lipit de Biroul Oval, Butterfield a fost adesea primul care îl vedea pe Nixon de dimineață și ultimul care îl vedea noaptea, cel mai periculos martor și cel care îi cunoștea toate secretele. Bob Woodward ne oferă una dintre ultimele piese ale acestui puzzle, într-o povestire surprinzătoare și adesea șocantă. Butterfield însuși – și unele dintre miile de documente pe care le-a luat din Casa Albă în vremea administrației Nixon – dezvăluie secretele preşedintelui, furiile și obsesiile, dar și înșelătoriile sale.

„Acest volum amplifică, mai degrabă decât să refacă, portretul cunoscut, aproape miltonian, al celui de-al 37-lea președinte… un despot duplicitar, obsedat de inamici și de răzbunare și, nu în ultimul rând, ezitant când este vorba despre minciunile spuse publicului și încălcarea legii.“ – The New York Times

„«Ultimul dintre oamenii președintelui» nu ar putea fi mai relevantă și nu ar fi putut apărea într-un moment mai oportun decât azi, când ne întrebăm ce îi motivează pe candidați, cum iau cu adevărat decizii, cine sunt cei din jurul lor și care sunt valorile lor politice și personale reale?“ – Politico

 

 

Te-ar putea interesa și: