Aeroportul timişorean a ajuns să oprească la sol patru avioane ca să determine companiile respective să îşi achite datoriile restante.
Potrivit oficialilor instituţiei, Aeroportul Internaţional "Traian Vuia" Timişoara a avut în acest an procese şi sesiuni de consiliere administrativă cu Atlasjet Airlines, Carpatair, Moldavian Airlines, Malev Hungarian Airlines şi Blue Air.
Aeroportul a reuşit să recupereze 345.000 de euro de la aceste companii.
"Cea mai mare sumă câştigată în instanţă a fost obţinută dintr-un litigiu cu compania Blue Air, valoarea acesteia fiind de peste 336.000 de lei, pentru servicii aeroportuare de handling şi de operare, precum şi chirii", a explicat Cornel Sămărtinean, directorul AIT Traian Vuia.
Sămărtinean a mai povestit că, pentru recuperea banilor, patru aeronave, două aparţinând companiei ABC Air Hungary şi alte două aparţinând companiei Blue Air, au fost restricţionate la sol câteva ore până la achitarea parţială sau integrală a debitelor.
"Aeroportul este o societate pe acţiuni care se bazează pe principiile pieţei, aşadar este normal să facem toate demersurile conform legii pentru a ne recupera debitele", a explicat directorul Aeroportului.