Adversare puternice

Adversare puternice

HANDBAL. Cele trei echipe româneşti rămase în cupele europene la handbal vor întâlni, în semifinalele competiţiilor, adversare puternice.

La masculin, în Challenge Cup, UCM Reşiţa a picat ieri, la tragerea la sorţi, cu echipa portugheză Benfica Lisabona (turul - pe 5/6 aprilie, returul - pe 12/13 aprilie). La feminin, Rulmentul Braşov va juca împotriva grupării spaniole Saint-Sebastien, în Cupa Cupelor, în timp ce Dunărea Brăila se va duela cu Oldenburg (Germania). Turul e programat pe 19/20 aprilie, iar returul - pe 26/27 aprilie. Toate cele trei echipe româneşti vor disputa prima manşă în deplasare.