Judecătoarea Adriana Stoicescu, mesaj dur despre Justiția din România: „Adierea comunistă și vântul securist încă ne mângâie discret obrajii”

Judecătoarea Adriana Stoicescu, președinta Tribunalului Timiș, a postat un mesaj public în care își exprimă nemulțumirile legate de situația actuală din justiție.

Adriana Stoicescu a postat un mesaj dur și în același timp impresionant pe o rețea de socializare, prin care aceasta scoate la lumină nedreptățile care s-au făcut, și încă se fac, față de judecători.

Redăm mesajul integral:

„Transformata de condamnatii patriei in poveste nefericita de alcov, cu iz statut de asternuturi de pat uzate, lupta anticourptie desfasurata in stil romanesc a dovedit inca o data incapacitatea unei societati de a intelege ca nimic nu poate functiona fara respectarea regulilor.

Daca in 1989 treptele insangerate ale Catedralei din Timisoara au fost destinatia finala a unor tineri care mureau ca noi sa avem parte de Justitie, in anul de gratie 2019 treptele palatelor de justitie par sa devina o Golgota lipsita de speranta Invierii. Caci o justitie realizata in laboratoarele puterii politice sau in ascunzisurile vreunui serviciu secret ne-au oferit cu prisosinta comunistii. Dar nu am invatat din nimic din lectiile istoriei…. Iata ca azi, dupa vreo 20 de ani de democratie originala, de tranzitie nesfarsita, urmati de 10 de ani de lupta acerba cu coruptia, pare-se ca puterea judecatoreasca se pregateste se retraga in munti, lasand dreptatea in mana altora, spunand cu obida: “m-au invins”. Ne-au invins legile prost facute, lipsa noastra de responsabilitate, implicarea serviciilor in actul de justitie, slugarnicia unora dintre noi, dornici sa fie cu orice pret in lumina reflectoarelor, adierea comunista si vantul securist care inca ne mangaie discret obrajii, ca pentru a ne reaminti ceva ce am vrea sa uitam… Ne-am pierdut undeva pe drum. Am plecat hotarati sa starpim faradelegea, dar, nerespectand regulile, am inceput sa ne starpim intre noi.

Caci ce fel de putere suntem daca noi, judecatorii, am fost monitorizati cu anii, fara sa avem habar? Cand dosarele care ne priveau erau pastrate in tacere, bine ascunse, pentru a putea fi aratate, la nevoie, ca un discret si “prietenos” avertisment… Cand inculpatii condamnati de noi au devenit peste noapte denuntatori, pentru a ne “linisti”…. Ce fel de putere suntem daca am fost transformati in tinte, spre a intregi colectia de trofee la sfarsit de an, pentru a fi aratate, ca niste veritabile ofrande, mai marilor zilei? Ce fel de putere suntem daca astazi, cand dezvaluirile presei nu mai sunt doar ale presei, ci sunt constatari punctuale, dovedite, ne ascundem dupa deget si incercam sa relativizam totul?

Daca ne-am cautat justificari in ultimii ani pentru inertia si tacerea noastra, nu mai avem nicio scuza azi. Lipsiti de empatie, ne-am transformat fie in functionarasi care vin la un job, fara chef, dar motivati grozav in ziua de salariu, fie in politicieni zglobii, in cautarea partiduletului potrivit, care sa ne lanseze pe orbita celebritatii. Ce le vom spune oamenilor care ne vor intreba cum aplicam  legea, cum facem dreptate, cand,  pentru  unii dintre noi, drepturile lor sunt un  moft? Cum le putem garanta ca vom fi drepti si impartiali fata de ei cand privim cu nonsalanta si detasare spre sutele de colegi haituti pentru solutiile pronuntate si nu facem nimic?

In 1989 preotii tranteau usile Catedralei in nasul copiilor care cautau adapost si  mantuire. In 2019, pastrand tacerea, incapabila sa isi faca ordine in propria ograda, Justitia inchide cu putere usa in fata celor care isi cauta dreptatea.

Nu e nevoie sa va mai grabiti sa ne incatusati. O facem noi singuri, imobilizati in propria noastra lasitate”, scrie Adriana Stoicescu pe Facebook.