Rise Project a pierdut definitiv procesul de calomnie în care era implicat și numele cunoscutului Adrian Streinu-Cercel.
Adrian Streinu-Cercel a aflat ce au decis judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție în procesul de calomnie cu Rise Proiect.
Adrian Streinu-Cercel. Ce a decis instanța în urma procesului cu Rise Project
Procesul a fost coordonat de Completul C5 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, alcătuit din 3 judecători. Completul a respins recursul declarat de asociația Rise Project ca fiind nefondat. Acesta viza litigiul care îl avea în centru numele cunoscutului Adrian Streinu-Cercel, membru al PSD.
Procesul a avut ca obiect „acțiunea în răspundere delictuală”. Asociaţia Rise Project a făcut recurs în acest caz în anul 2022. Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în procesul de calomnie care îl avea în vizor pe Adrian Streinu-Cercel.
„ Respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului, formulată de către recurenta – pârâtă Asociaţia Rise Project. Respinge excepţia decăderii intimaţilor – reclamanţi din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii şi excepţia lipsei de interes a apărărilor formulate de intervenienţii principali.”, arată judecătorii.
Cheltuielile de judecată
De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis cine va achita cheltuielile de judecată de peste 8000 de lei.
„Obligă recurenta – pârâtă la plata către intimatul – reclamant Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş” a sumei de 8.805,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Definitivă.”, arată documentul.
Asociația Rise Project a pierdut apelul în procesul cu Adrian Streinu-Cercel
Asociația Rise Project coordonează site-ul de investigații jurnalistice care poartă același același nume. În septembrie 2022, asociația pierduse inclusiv apelul de la Curtea de Apel București.
În cadrul procesului a fost chemat în judecată Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”, de Adrian Streinu-Cercel.
Senatorul PSD a ocupat și funcția de manager al Institutului, înființând Fundația „Matei Balș”.
Judecătorii au respins atunci apelul ca fiind tardiv formulat. Rise Proiect a pierdut și procesul de la Tribunalul București.
„ Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul ADRIAN STREINU CERCEL. Obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale pentru prejudiciul cauzat. ”, arată decizia judecătorilor.
De asemenea, judecătorii au decis ca pârâta să publice decizia judecătorească pe site-ul oficial al Asociației Rise Project.
„ Obligă pârâta la publicarea hotărârii judecătoreşti pe site-ul www.riseproject.ro al Asociaţiei RISE PROJECT, precum şi în trei ziare cu cea mai largă răspândire naţională, pe cheltuiala pârâtei. Respinge cererile de intervenţie voluntară principală formulate în cauză, ca neîntemeiate. Admite în parte cererea conexă formulată de către reclamantul INSTITUTUL NAŢIONAL DE BOLI INFECŢIOASE „PROF.DR. MATEI BALŞ”. ”, au mai consemnat judecătorii.
Asociația Rise Project a fost acuzată că indus opiniei publice ipoteza ca Departamentul de Statistică de la „Matei Balș”din Capitală, unitate spitalicească la cârma căruia se afla Adrian Streinu-Cercel, adăuga diagnostice fictive în cazul unora dintre pacienți.