Adrian Severin vrea să scape de închisoare

Adrian Severin, fost europarlamentar, condamnat la patru ani de închisoare pentru luare de mită, a cerut eliberarea condiționată.

Judecătoria sectorului 5 a primit o solicitare prin care fostul eruoparlamentar cere punerea sa în libertate considerând că are peste 60 de ani și că a executat o treime din pedeapsă.  Magistrații au luat act de cerere și pentru a decide dacă au fost corect sesizați au amânat judecarea cauzei pentru 21 martie. Fostul europarlamentar a fost condamnat în baza vechiului Cod penal şi are 62 de ani, astfel că poate fi liberat condiţionat după ce execută o treime din pedeapsă. Adrian Severin a fost condamnat definitiv, în noiembrie anul trecut, de Înalta Curte de Casație și Justiție la 4 ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență. De la dată condamnării şi până acum , Adrian Severin a executat 111 zile de detenţie din cele 486 care ar fi trebuit să le execute.