Adrian Severin, ULTIMUL TERMEN în dosarul în care a fost CONDAMNAT la trei ani şi trei luni de ÎNCHISOARE pentru TRAFIC de INFLUENŢĂ

Fostul europarlamentar Adrian Severin se prezintă luni la Instanşa Supremă, unde este posibil să afle sentinţă finală, în dosarul în care a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi trei luni de închisoare cu executare.

Severin a fost trimis în judecată în calitate de europarlamentar pentru luare de mită şi trafic de influenţă în seprembrie 2013, iar în luna februarie a acestui an a aflat sentinţa, în urma căreia a primit o pedeapsă de trei ani şi trei luni de închisoare cu executare. Decizia nu a fost definitivă. 

La momentul investigației jurnalistice, trei europarlamentari-Adrian Severin, fostul ministru sloven de Externe Zoran Thaler și fostul ministru austriac de Interne Ernst Strasser – ar fi acceptat "să-și vândă serviciile" unor jurnaliști ai ziarului "The Sunday Times", care pretindeau că se ocupă cu acțiuni de lobby. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul "ajutorului" pentru adoptarea unor amendamente, informează Realitatea

În primele declaraţii după izbucnirea acestui scandal, Adrian Severin s-a arătat nevinovat. Fostul europarlamentar a cerut la vremea respectivă audierea lui Traian Băsescu şi a lui George Maior în calitate de martori în dosar. Cerere respinsă, însă, de Instanţa Supremă. 

"Am informat verbal Parlamentul European că urmează să semnez un contract de consultanţă, urmând să-l trec în următoarele şase luni în declaraţia de interese. L-am anunţat şi pe Traian Băsescu după izbucnirea scandalului. Mi-a spus că sunt nevinovat şi ca tratează acest caz ca pe unul de siguranţă naţională", declara atunci Severin.