Judecătorii ÎCCJ dau astăzi sentinţa definitivă în dosarul în care fostul europarlamentar Adrian Severin (PSD) a fost condamnat în primă instanţă la trei ani şi trei luni de închisoare cu executare pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Ultimul termen al procesului a avut loc luni. În timpul procesului, procurorii au cerut mărirea condamnării la 6 ani şi 6 luni de închisoare pentru luare de mită şi 5 ani pentru trafic de influenţă, la care să se adauge un spor de pedeapsă.
De cealaltă parte, avocaţii lui Adrian Severin au cerut achitarea fostului europarlamentar sau condamnarea la închisoare cu suspendare, având în vedere că suferă de o boală incurabilă.
În februarie 2016, Adrian Severin a fost condamnat la trei ani şi trei luni închisoare cu executare, fiind acuzat că, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la publicaţia britanică "The Sunday Times", care efectuau o investigaţie sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, şi votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care aceştia pretindeau că o susţin, pe de altă parte.
Trei europarlamentari - Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler şi austriacul Ernst Strasser - ar fi acceptat "să-şi vândă serviciile" unor jurnalişti ai ziarului "The Sunday Times", care pretindeau că se ocupă cu acţiuni de lobby. Eurodeputatul sloven şi cel austriac au demisionat din Parlamentul European, renunţând astfel la imunitatea parlamentară, în schimb Adrian Severin a refuzat, susţinând că este vorba de "o înscenare pusă la cale de persoane care au acţionat ca agenţi provocatori şi cu o motivaţie politică".