„Evenimentul zilei” a aflat în exclusivitate că fondatorul trustului de presă MediaPro, Adrian Sârbu, a cerut Tribunalului București respingerea înregistrării noului partid al lui Victor Ponta, Pro România, motivul invocat fiind acela că marca îi aparține. Contactat de EVZ, Sârbu a refuzat să comenteze situația
Unul dintre membri fondatori ai partidului PRO România, Cristian Cosmin, a depus pe 31 mai, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM), o cerere de înregistrare a mărcii „PRO ROMÂNIA”, potrivit datelor oficiale de la OSIM, consultate de EVZ.
Sigla partidului are ca simbol grafic, pe un fond albastru, una dintre celebre opere ale lui Constantin Brâncuși, Coloana Infinitului, în culorile tricolorului, iar numele partidului este scris cu majuscule de culoare albă. Sigla a fost încadrată la OSIM pentru a fi folosită în „publicitate electorală prin massmedia”, „material publicitar pentru campaniile electorale” și „la mitinguri, întruniri cu caracter electoral, activități cu caracter sportiv și cultural pentru nominalizarea și susținerea candidaților în campania electorală”. Fostul premier Victor Ponta, împreună cu fostul vicepremier și copreședinte ALDE, Daniel Constantin, au pus în această vară bazele formării noului partid care se descrie ca fiind unul „patriotic”.
După ce a fost exclus din PSD, Victor Ponta a anunțat că va face politică în partidul „patriotic” PRO România. FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
Un mogul la orizont
Peste nici două săptămâni, pe 9 iunie, omul de afaceri Adrian Sârbu, fondatorul PRO TV, a solicitat și el la OSIM, potrivit datelor consultate de EVZ, înregistrarea mărcii „PRO ROMANIA”, scrisă cu majuscule și fără diacritice.
El a încadrat marca pentru a o folosi nu doar în scopuri electorale ci și în alte scopuri, precum „mașini automate de vânzare, suporturi de înregistrare audio, video, magnetice și optice, aparate și instrumente științifice, nautice, geodezice, fotografice, cinematografice”, dar și pentru „telefonie mobilă, jocuri electronice și virtuale”.
Contactat, ieri, de EVZ, Adrian Sârbu a refuzat să comenteze situația.
Drumul instanței
Potrivit surselor EVZ, Adrian Sârbu ar avea drept de proprietate intelectuală pe marca „PRO”, ceea ce ar reprezenta un avantaj major în procesul cu partidul lui Ponta.
Totuși, până în prezent, OSIM nu a dat un verdict asupra celor două cereri de înregistrare a mărcii „PRO ROMÂNIA”. Astfel că, brandul nu-i aparține acum nici lui Ponta, nici lui Sârbu.
Secția a-III-a Civilă a Tribunalului București urmează să ia din nou în discuție, pe 11 octombrie, înființarea partidului Pro România, în care Adrian Sârbu este intervenient.