Adrian Sârbu, rămâne în arest, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul avocaţilor la decizia de arestare preventivă în dosarul de evaziune fiscală de la Mediafax Group.
Instanţa a menţinut astfel decizia de arestare preventivă dată pe 4 februarie de Curtea de Apel Bucureşti. De asemenea, avocata Liana Petrovici va fi cercetată în continuare sub control judiciar, relatează Agerpres.
Adrian Sârbu a fost reţinut săptămâna trecută de procurorii de la Parchetul General, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de instigare la evaziune fiscală (două acte materiale), spălare de bani (două acte materiale) şi instigare la delapidare.
Procurorii de la Parchetul General susţin că, la solicitarea lui Adrian Sârbu, inculpaţii Liliana Şerban, Roxana Dorina Grigoruţă, Eugenia Bălan (arestată în altă cauză), Sorin Dinu, Daniela Reghină Cozac (cercetată în stare de libertate), Rodica Crisbăşan şi Dragoş Chiş, împreună cu Diana Atanasiu şi Dragoş Eremia, au folosit o schemă infracţională în scopul sustragerii de la plata taxelor către bugetul de stat, schemă în care au fost interpuse mai multe societăţi comerciale, care au derulat operaţiuni fictive, în intervalul 2011 - 2014, în relaţia cu beneficiarii drepturilor de autor derulate de societăţile din grupul Mediafax (SC Mediafax Grup SA, SC Mediafax SA, SC Apropo Media SRL).
În motivarea arestării, magistraţii au precizat că mogulul media a mințit când a afirmat că subordonații săi au pus la cale fraudarea imperiului media. Judecătorii consideră că Sârbu s-ar face vinovat de încheierea unor contracte pe drepturi de autor pentru angajații „Mediafax” cu mai multe firme „fantomă”. De asemenea, ei susțin că este exclus ca Sârbu să fi oferit consultanță în valoare de 4500 de lei/oră propriei firme și că, în acest caz, ar fi vorba de delapidare.