Adrian Năstase își pregătește revenirea în politică? Fostul premier așteaptă o decizie importantă

Adrian Năstase. Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul premier și fost lider al PSD, Adrian Năstase, a solicitat judecătorilor de la Înalta Curte să îl reabiliteze pe cale judecătorească. Demersul a fost făcut după mai bine de 500 de zile petrecute în detenție, şi la aproape 8 ani de la condamnare.

El a avut termen marți în procesul de reabilitare, numai că acesta s-a amânat pentru data de 25 noiembrie, termen până la care la dosar trebuie să ajungă fișa sa de cazier judiciar. Practic, judecătorii vor să vadă dacă fostul premier este sau nu urmărit penal în alte dosare.

În cazul în care magistrații vor accepta reabilitarea, Adrian Năstase ar avea dreptul să candideze şi să ocupe o funcţie de demnitate publică. El a susţinut însă, în repetate rânduri, că nu se mai întoarce în politică.

„Să vedem, ce spune instanţa. Juridic ar trebui să nu fie niciun fel de problemă”, a declarat Adrian Năstase.

La rândul său, avocatul care îl reprezintă, Ion Cazacu, a afirmat că: „Este dreptul persoanei, oricine ar fi ea să îşi obţină reabilitarea. Va însemna că aceste decăderi şi interdicţii au încetat, iar fişa lui de cazier va apărea curată”.

Fostul politician a efectuat 451 de zile de detenție

Fostul lider social democrat a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare în 2012, în Dosarul „Trofeul Calității”, și la 4 ani cu executare în 2014 în Dosarul „Zambaccian”. Pedepsele au fost contopite, iar Adrian Năstase a fost trimis la închisoare pentru 4 ani și jumătate.

A ajuns în spatele gratiilor la începutul anului 2014, după o tentativă de sinucidere în urma căreia a fost spitalizat. În momentul în care polițiștii au venit să îl ridice de acasă și să-l ducă la închisoare, Năstase s-a împușcat în zona gâtului

El a fost închis de două ori. În total 451 de zile. Cu toate acestea a fost eliberat mai repede pentru că avea peste 60 de ani, a scris trei cărţi şi a participat la diverse activităţi în spatele gratiilor, informează stirileprotv.ro.

Năstase a plătit şi despăgubiri. Peste trei milioane de lei în primul dosar, şi peste 300 de mii de euro, pentru cel de-al doilea. La 71 de ani, fostul Preşedinte al Camerei Deputaţilor susţine că nu vrea să revină pe scenă politică.