Adrian Năstase a fost „executat” la ordinul generalului Florian Coldea

Elena Udrea a vorbit, într-o intervenţie telefonică la postul de televiziune B1TV, despre presiunile care s-au făcut asupra judecătorilor care l-au condamnat pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul „Trofeul Calităţii”. Dezvăluirile fostului ministru au fost confirmate şi de generalul Dumitru Iliescu, dar şi de Gigi Becali, în urmă cu un an.

Contactat de Evenimentul Zilei, Adrian Năstase a confirmat că i-a spus fostului director SRI, George Maior, despre presiunile care se fac în procesele sale. Cât despre implicarea generalului Florian Coldea, fostul premier spune că acesta „putea să fie eventual un instrument pentru Băsescu”

Fostul ministru Elena Udrea continuă seria dezvăluirilor explozive despre modul cum erau comandate sentinţe cu închisoare în anii în care ea era unul dintre cei mai influenţi politicieni români. Udrea a avut o intervenţie telefonică la postul de televiziune B1Tv în care a vorbit despre presiunile aplicate asupra judecătorilor din completul de cinci care l-a condamnat la închisoare cu executare pe fostul premier Adrian Năstase în dosarul „Trofeul Calităţii”.

„Am aflat de la domnul George Maior (director al SRI în perioada în care a fost condamnat la închisoare fostul premier – n.r.) cum s-au întâmplat lucurile în zilele acelea ale condamnării, şi anume că, la un moment dat, la el a venit Adrian Năstase cu un bilet pe care erau trecute nişte nume de judecători din completul de cinci despre despre care ştia că ar fi de părere că se poate da o condamnare cu suspendare. Şi încerca să afle cine face presiuni asupra celorlalţi judecători să fie condamnat (cu executare –n.r.). Acest bileţel a rămas pe biroul domnului Maior, iar biletul acesta l-a găsit domnul Florian Coldea , acuma că l-a găsit, că i l-a arătat domnul Maior contează mai puţin. În bilet erau numele unor judecătoare despre care domnul Năstase ştia, din sursele dânsului, că ar fi de opinie că se poate da o sentinţă cu suspendare, dar că se fac presiuni foarte mari asupra celorlalte judecătoare sau, asupra tuturor ca această sentinţă să fie schimbată în una cu executare. Deci, acest bilet a fost găsit de Florian Coldea care, conform spuselor domnului Maior, a luat biletul şi a făcut presiuni asupra completului şi asupra judecă- toarelor respective, adică soluţia să fie cu condamnare”, a declarat Udrea.

Amintim faptul că în data de 20 iunie 2012, fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calităţii”. Completul de judecată a fost compus din magistraţii Livia Stanciu, Florentina Dragomir, Maricela Cobzariu, Sofica Dumitraşcu şi Ioana Alina Ilie.

 

O judecătoare a confirmat că se comandau sentinţe

Elena Udrea a vorbit şi despre o întâlnire pe care a avut-o cu una dintre judecătoarele care l-au trimis pe Năstase în spatele gratiilor: „La câţiva ani după aceasta, în toamna lui 2016, eu am încercat să angajez încă un avocat în dosarul Gala Bute pentru că mi se părea că situaţia era gravă, mi se respingeau probe pe bandă , nu se ţinea cont de nimic în dosarul acela. La o discuţie cu avocatul Chiciu ne-am oprit la doamna Sofica Dumitraşcu, care fusese judecător la Înalta Curte, era femeie, avea o altă abordare şi ne-am gândit că este o soluţie bună. Am contactat-o pe doamna avocat la acea vreme (Sofica Dumitraşcu a murit în luna ianuarie 2017- n.r.), şi ne-am întâlnit să discutăm despre posibila angajare în acest dosar. M-a întrebat cine face parte din completul de judecată, i-am spus cine face parte, printre altele era şi o judecătoare, doamna Dragomir care făcuse parte din completul de cinci care-l condamnase pe Adrian Năstase în iunie 2012 complet din care făcuse parte şi doamna Sofica Dumitraşcu. Şi când a auzit componenţa completului mi-a spus: este sigur complet de comandă, că nu am nicio şansă şi că voi fi condamnată, dar că sigur că asta nu înseamnă că trebuie să mă lupt şi mi-a relatat un episod care se leagă perfect cu ceea ce mi-a spus domnul Maior . Şi anume, mi-a spus că una dintre judecătoare, doamna Dragomir, a fost în completul care l-a condamnat pe Năstase, că decizia fusese luată înainte, datorită presiunilor care veneau din partea lui Coldea asupra judecătoarelor ca să se dea condamnare cu executare. Şi printre cele care susţineau varianta lui Florian Coldea era si judecătoarea Dragomir”.

 

Dezvăluirile Elenei Udrea, confirmate de Gigi Becali

Despre presiuni asupra judecătoarei Sofica Dumitraşcu a vorbit şi Gigi Becali în urmă cu an, magistratul şi omul de afaceri fiind veri. ‘’Eu știu doar ce îmi spunea mie Sofica Dumitrașcu, Dumnezeu să o ierte. De exemplu, știu cum a fost condamnat Năstase, dar mi-e frică să zic. Eu spun ce mi-a spus mie Sofica, n-am nicio probă. Eu v-am spus că i s-a cerut și aia a supărat-o și i-a dat pedeapsă mai mare din cauza asta. Cum a fost condamnat Năstase mi-e frică să zic.(...) Nu spun nici nu, nici da, că trebuie să povestesc tot cum s-a întâmplat. Trebuie să povestesc de la A la Z ce s-a întâmplat și cu o zi înainte, că nu s-a întâmplat doar în camera de deliberare, s-au întâmplat cu o zi înainte mai multe lucruri’’, a spus Gigi Becali într-o emisiune TV.

Generalul Dumitru Iliescu: „Coldea făcea aceste presiuni asupra judecătorilor”

Dezvăluirile Elenei Udrea au fost confirmate de generalul Dumitru Iliescu, fost director SPP, care a povestit că înainte de condamnarea lui Năstase a avut o întâlnire cu fostul premier în care au vorbit despre presiunile care se fac asupra judecătorilor.

„Am avut o întâlnire cu domnul Năstase la sediul fundaţiei Nicolae Titulescu în care am discutat despre aceste aspecte în sensul că aveam şi eu informaţii că se crează presiuni asupra judecătorilor de la Instanţa Supremă pentru a se da o hotărâre contrar voinţei lor. Domnul Năstase mi-a confirmat că ştie şi Domnia Sa”.

Întrebat dacă avea cunoştinţă despre întâlnirea dintre Năstase şi Maior, genaralul a ţinut să precizeze: „Faptul că domnul Coldea opera cu bileţele nu este nici o surpriză. Domnul Coldea opera cu bileţele şi cu judecătorii Curţii Instituţionale. Aflasem de această întâlnire între George Maior şi Năstase dar nu mi se relatase exact ce anume se discutase în amănunt. Eu aveam informaţii că domnul Coldea făcea aceste presiuni asupra judecătorilor în cazul lui Năstase”.

Năstase confirmă: „Am vorbit cu Maior despre presiunile asupra judecătorilor!”

Elena Udrea a susţinut în intervenţia sa că fostul preşedinte, Traian Băsescu, nu a fost implicat în condamnarea lui Adrian Năstase: „Povestea pentru mine s-a lămurit ulterior în 2012, într-o discuţie cu domnul Maior, la vremea aceea era încă directorul SRI şi mi-a povestit ce s-a întâmplat de fapt cu condamnarea lui Adrian Năstase în zilele acelea. Fostul premier aflase de la ÎCCJ sau mă rog, din sursele pe care le avea, că se fac presiuni foarte mari asupra judecătorilor din completul de cinci care tot amânaseră pronuţarea de câteva ori, ca să fie condamnat cu executare. El credea - fie era opinia lui, fie aşa i se spusese - că cel care făcea presiuni şi care dorea condamnarea cu executare era Traian Băsescu. Evident nu Traian Băsescu era cel care ar fi intervenit asupra completului de judecată”.

Contactat de Evenimentul Zilei, fostul premier a dat o scurtă declaraţie în care confirmă presiunea asupra judecătorilor, dar respinge informaţia că i-ar fi dat un bileţel directorul SRI din acel moment, George Maior.

„În legătură cu procurorii şi cu judecătorii din completele mele şi presiunile asupra lor, am comentat pe larg, de-a lungul timpului. CSM chiar m-a sancţionat că am afectat independenţa justiţiei. Cu Maior m-am văzut de mai multe ori, pe teme legate de publicarea unor cărţi. I-am vorbit şi de informaţiile pe care le aveam în legătură cu presiunile asupra judecătorilor. Nu avea nevoie, cred, să-i dau eu lista sau profilul de vot al judecătorilor din complete”.

Adrian Năstase a vorbit şi despre implicarea generalului Florian Coldea în procesele sale, susţinând că a fost mai degrabă un instrument în mâinile lui Traian Băsescu: „Ce a făcut Coldea, cum a acţionat, eventual prin Ionuţ Matei, mi-e greu să spun. Ce miză ar fi avut Coldea în legătură cu mine, din nou îmi este neclar. În opinia mea, el putea să fie eventual un instrument pentru Băsescu”.

Judecătoare promovate la Înalta Curte cu puţin timp înainte de condamnarea fostului premier

Interesant este faptul că trei dintre judecătoarele care l-au condamnat pe Adrian Năstase în dosarul „Trofeul Calităţii” au ajuns la Înalta Curte cu puţin timp înainte ca fostul premier să fie trimis după gratii.

Florentina Dragomir, cea despre care a vorbit şi Elena Udrea, Maricela Cobzariu şi Ioana Alina Ilie au ajuns la Curtea Supremă la finalul anului 2011, iar Adrian Năstase a fost condamnat în iunie 2012. Florentina Dragomir activase doar un an şi jumătate ca judecător la Curtea de Apel Bucureşti, înainte de a fi promovată la Înalta Curte. Până în 2009 aceasta a fost procuror la Parchetul General.