Adrian Năstase despre VARIANTA DRAGNEA PREMIER şi despre listele PSD: „SE PUTEA ŞI MAI BINE”

Adrian Năstase a vorvit marţi despre varianta în care Liviu Dragnea ar putea fi numit noul prim-ministru al României după alegerile parlamentare, dar şi despre listele PSD pentru acest eveniment politic major de la finalul anului.

"Ca o chestiune de principiu, Liviu Dragnea nu are o interdicţie din partea Tribunalului de a candida pentru o funcţie de stat. Eu, spre exemplu, dacă domnul Iohannis ar dori să mă desemneze prim-ministru, nu ar putea să facă lucrul ăsta pentru că eu am interdicţie din partea instanţei. Liviu Dragnea nu are o astfel de interdicţie. Alain Juppe în Franţa nu are o astfel de interdicţie şi iată că este foarte bine în politică după o condamnare cu suspendare. Atunci de ce trebuie să fim noi mai catolici decât Papa? Deci problema de principiu nu se pune", a spus Năstase, la Palatul Parlamentului, conform agerpres.ro

Despre listele cu social-democraţi desemnaţi pentru alegerile parlamentare, Năstase a indicat că "se putea şi mai bine". 

“O listă este importantă pentru a da un anumit mesaj alegătorilor, pentru a câştiga alegerile, dar ea e foarte importantă şi pentru cei patru ani care urmează. Vor fi foarte multe bătălii şi atunci lista trebuie gândită după părerea mea (...) în funcţie de comisiile în care vrei să te implici, de priorităţile într-un eventual program de guvernare sau într-un program ideologic.

De aceea, fără să pot să evaluez acum listele - şi nici nu e sarcina mea să fac acest lucru - cred că într-un fel, dacă s-ar fi pus un accent mai mare, spre exemplu pe problematica juridică, este clar că bătăliile care vor urma pentru raţiuni care pot să ne placă sau nu se vor duce în domeniul juridic şi, în definitiv, şi Parlamentul are o sarcină importantă în plan normativ.

Rămâne să vedem dacă vor fi fost puşi pe liste oameni importanţi din acest punct de vedere. Din ce am văzut am avut impresia, nu doar la PSD, că s-a pus accentul pe chestiuni mai puţin importante, pe aspecte mai curând de imagine. (...) Această variantă cu excluderea unor oameni de pe liste în condiţiile în care ei sunt selectaţi după criterii sau sunt scoşi de pe liste în funcţie anumite chestiuni legate de justiţie - sigur într-un fel e normal lucrul ăsta, dar pe de altă parte se poate ajunge la anumite excese. Sper să nu fie cazul la aceste alegeri", a afirmat Năstase.