Fost premier, despre Călin Georgescu: Candidatul Sputnik, venit din gaura internetului

Sursa: Inquam Photo/Octav Ganea

Adrian Năstase este de părere că alegerile de duminică „au fost şocante” chiar și pentru el. Despre Călin Georgescu afirmă că a venit negura internetului pentru a arăta că „armele războiului hibrid pot fi mai importante decât dronele şi tancurile fizice”.

Adrian Năstase: Georgescu, un candidatul venit din negura internetului

Adrian Năstase nu ascunde faptul că „alegerile de duminică au fost şocante. Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie situat pe primul loc, - candidatul „meteorit” sau candidatul „Sputnik” - a venit din negura internetului şi ne-a arătat că armele războiului hibrid pot fi mai importante decât dronele şi tancurile fizice”.

Fostul premier mai subliniază faptul că „Candidatul are un background academic serios, dar cred că, la un moment dat, a avut un şoc în viaţă, o iluminare de tipul celei pe care a avut-o Petrache Lupu de la Maglavit, devenind mistic/mesianic. Un fel de „deus ex machina”, având misiunea să salveze poporul român şi să-l aducă la lumină”.

Ideile lui Georgescu sunt asemănătoare semănătoriştilor de acum 100 de ani

Adrian Năstase maia rată că „ideile lui sunt asemănătoare semănătoriştilor de acum 100 de ani, dar izolarea pe care o sugerează este imposibilă în lumea de azi, în care interdependenţa în materie de resurse, reţele financiare şi reţele de desfacere, pe spaţii mai largi, generează beneficii, dar, evident, şi unele dificultăţi pe care ar trebui să le gestionăm mai bine, prin conducători mai înţelepţi”.

Fostul premier mai afirmă „Cine cunoaște istoria românilor știe că, aflată la intersecția imperiilor în această parte a Europei, România a trebuit să facă eforturi militare sau diplomatice pentru a supraviețui.

Adrian Năstase. Sursa foto: Facebook

Adrian Năstase, despre pericolul votanților lui Georgescu

Fostul lider al PSD amintește că „După 1989, România părea că a rămas, în continuare, în zona de influenţă a Uniunii Sovietice. A fost nevoie de mari eforturi pentru ca România să se poate alătura din punct de vedere instituţional Occidentului şi să intre sub umbrela de securitate a NATO. Cele 12 invazii ale Rusiei pe teritoriul nostru nu pot să ofere garanţii morale şi de securitate alternative pentru ţara noastră.

De aceea, mai spune fostul premier,  „mi-ar fi greu să cred că mesajul de a scoate România din NATO sau din Uniunea Europeană ar putea să fie ascultat de votanţi rezonabili din ţara noastră”.

Năstase nu crede că Lasconi va putea face față celei mai înalte funcții în stat

Adrian Năstase a făcut câteva referiri și la candidata USR: „Elena Lasconi aduce cu sine nesiguranţă şi lipsa unor cunoştinţe de bază în materie de politică externă. Chiar dacă va citi până în decembrie cărţile recomandate de Băsescu sau dacă va face meditaţii cu acesta, tot cred că va fi o prezenţă inconfortabilă la reuniunile internaţionale”.

În aceste condiţii, spune Năstase „nu ştiu care ar fi răul cel mai mic şi probabil mulţi dintre simpatizanţii PSD vor fi în aceeaşi situaţie”.

Adrian Năstase a mai subliniat în comentariul său de pe blog că „este clar, PSD și Marcel Ciolacu au plătit pentru complicitatea lor cu Hans Klaus Iohannis. Au plătit și pentru lipsa unei politici de cadre, pentru puterea pe care au lăsat-o în mâna baronilor locali, pentru lipsa de decizie în materie de administrație, finanțe, politica externă.

De asemenea, PSD și PNL au plătit pentru felul lipsit de inteligentă în care au acționat în campaniile electorale, atacându-se reciproc. De la disputa legată de candidatura pentru  primăria București, la chestiunea pensiilor pentru militari, sau la cea referitoare la casa lui Iohannis, acestea au erodat încrederea alegătorilor în seriozitatea celor doi parteneri”.