Ce șanse le dă Adrian Năstase lui Marcel Ciolacu și Mircea Geoană la alegeri

Adrian Năstase. Sursa foto: Arhiva EVZ

Adrian Năstase crede că vizita lui Ciolacu în SUA era necesară, dar nu e suficientă pentru câștigarea alegerilor și că lui Geoană îi va fi greu să meargă la PSD, să ceară sprijin.

Adrian Năstase, fostul premier al României între 2000 și 2004, a discutat despre alegerile din 2024.

Fostul premier a vorbit despre șansele lui Ciolacu

PSD, fiind creditat cu un scor de 31%, ar putea domina la alegerile locale, care ar putea să se desfășoare în septembrie 2024. Adrian Năstase spune că rezultatul va fi în funcție de cum va decurge guvernarea lui Ciolacu.

„Pensionarii probabil că vor fi mulțumiți o vreme, dar încep (să se manifeste) alte categorii care vor fi nemulțumite. Se vor schimba opțiunile de vot”.

Fostul premier a vorbit și despre candidatura potențială a premierului PSD Marcel Ciolacu, dar și a lui Mircea Geoană, secretarul adjunct al NATO, fost lider PSD și ministru de Externe.  El spune că vizita lui Marcel Ciolacu în SUA era necesară, dar nu e suficientă pentru câștigarea alegerilor.

„Probabil că Iohannis își pregătea o eventuală vizită pentru ultimul an de mandat în Statele Unite și nu puteau avea loc două vizite din România într-o perioadă scurtă, în Statele Unite. Eu cred că Ciolacu a forțat pe o altă filieră, pe o variantă de lobby, mai curând instituțional, al unor specialiști, al unor experți din Statele Unite”.

Adrian Năstase, despre AUR

Adrian Năstase a adresat critici puternice la adresa AUR într-un alt interviu anterior, considerând că promovarea violenței în spațiul public de către această formațiune amintește, fără îndoială, de mișcarea legionară.

Năstase susține că formațiunea condusă de George Simion își fundamentază acțiunile politice pe violență. Precum și pe contestarea unor instituții majore ale statului. Fostul prim-ministru al României în timpul mandatului lui Ion Iliescu aduce în discuție și cazul recent de agresiune sexuală asupra unei minore. Acesta a avut loc în cadrul taberei de vară organizate de AUR.   Adrian Năstase aseamănă acțiunile AUR cu mișcarea legionară.

„Probabil că va exista o opțiune anti-sistem la alegerile din 2024.  Oamenii întotdeauna au spus că votează cu răul cel mai mic, dar n-au spus că votează din rău în mai rău.  Și ceea ce văd în Parlament în momentul de față este de o tristețe extraordinară (...)”

Adrian Năstase nu crede că Mircea Geoană are șanse ca independent

Năstase a comentat despre fostul său partener de guvernare din anii 2000-2004.

„Lui Mircea Geoană îi va fi greu să meargă la PSD să ceară sprijin. Ce m-a mirat în această carte - 'Bătălia pentru viitorul României' - este că el n-a menționat o singură dată PSD-ul. Deci, cred că va fi foarte greu (ca Mircea Geoană) să meargă după aceea la PSD, să spună 'sprijiniți-mă'. În carte, el vorbește de o candidatură independentă”.

Năstase a comentat șansele lui Mircea Geoană, secretarul general adjunct al NATO de a câștiga alegerile prezidențiale de anul viitor.  În opinia sa, acesta va avea șanse la președinție doar dacă va obține susținerea PSD.

Fostul premier PSD nu crede că ar avea șanse ca independent.