Adrian Năstase analizează victoria Maiei Sandu: Guvernarea poate fi un măr otrăvit

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Adrian Năstase consideră că victoria Maiei Sandu la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, obținută cu ajutorul Diaspora, reflectă o puternică fractură în interiorul republicii.

Adrian Năstase: Spre Occident sau spre Rusia

Adrian Năstase amintește că „în urmă cu douăzeci de ani, menționăm, existența, la alegerile prezidențiale, a „celor două Românii”. Fostul premier a scris pe site-ul personal că a urmărit, cu atenție, duminică, turul al doilea al prezidențialelor din Republica Moldova.

În opinia sa, „Rezultatul, favorabil Maiei Sandu, reflectă însă o puternică fractură în interiorul republicii în ceea ce privește viitorul și orientarea geostrategică”.

Adrian Năstase: „Spre Occident sau spre Rusia? Poate că este o judecată simplistă. Probabil că unii au votat împotriva guvernelor Maiei Sandu. Oricum divizarea între regiuni/raioane este putrnic marcată de rezultatul final iar faptul că „diaspora” (cetățenii aflați în afară granițelor) a determinat scorul final este un lucru preocupant. Mai ales în perspectiva alegerilor parlamentare de anul viitor. Desigur, unii se gândesc deja la riscul repetării scenariului georgian”.

Adrian Năstase analizează victoria Maiei Sandu: Spre Occident sau spre Rusia. Sursa foto: Facebook

Care sunt cauzele acestei divizări în Republica Moldova

Adrian Năstase explică, de asemenea, care sunt „cauzele obiective ale acestei divizări”. Concret, acestea sunt:

  • numărul relativ mare al etnicilor ruși, gagauzi, al familiilor mixte,
  • al celor plecați la muncă în Rusia,
  • numărul mic al secțiilor de vot de la Moscova,
  • situația Transnistriei,
  • conflictul din Ucraina/interesele Ucrainei în Republica Moldova/Transnistria,
  • rolul Republicii Moldova în situația complexă SUA-UE/Rusia.

Adrian Năstase, despre guvernarea următoarelor luni, sub președinția Maiei Sandu

Fostul premier a mai arătat în comentariul său de pesite că „Guvernarea următoarelor luni, sub președinția Maiei Sandu, poate fi un măr otrăvit, în perspectiva alegerilor parlamentare”.

Mai mult, în opinia sa, „O strategie înțeleaptă pentru a depăși fractură internă ar trebui să fie axa unei acțiuni viitoare. Vom vedea. Așa cum vom vedea dacă „drumul european” al Republicii Moldova mai are vreo legătură cu proiectul unionist”.