Evenimentul Zilei > Actualitate > Adrian Năstase a făcut un apel către reziști. ”Aștept în continuare … ”
Adrian Năstase a făcut un apel către reziști. ”Aștept în continuare … ”

Adrian Năstase a făcut un apel către reziști. ”Aștept în continuare … ”

Fostul premier al României a scris un text despre un mare industriaș român, din perioada 1940-1947, care a adunat datorii de zeci de milioane de dolari, iar după 1989 a primit despăgubiri consistente.

Adrian Năstase s-a referit la celebrul industriaș român Nicolae Malaxa a cărui datorii la bugetul de stat, la nivelul anului 1940, erau de peste 2.9 miliarde lei, iar la momentul naționalizării din 1946, de 47 de miliarde de lei. Cu toate astea după 1989, urmașii lui Malaxa au primit compensații de 310 milioane de dolari.

„Datoriile firmelor lui Malaxa beneficiau de un regim special de rambursare, respectiv se achitau către BNR numai în măsura în care statul român, prin Ministerul Apărării Naționale (MAN) și CFR achitau către Malaxa mărfurile livrate de acesta. În cazul în care statul român nu-și plătea angajamentele contractuale, creditele de la BNR se prelungeau automat. Se cunoaște lipsa de transparență și mecanismul imoral și ilegal prin care Malaxa primea comenzile de la stat, respectiv: la serile de poker petrecute în compania Regelui Carol al II-lea și, după caz, a Elenei Lupescu, a lui Max Auschnitt, a lui Ernest Urdăreanu (șeful administrației regale)”, se arată în textul scris de Năstase, al cărui titlu este ”Ne merităm soarat”.

În continuare, fostul șef al PSD și șef al Guvernului a mai scris să Malaxa primea contracte de la Stat, în funcție de sumele de bani pierdute la partidele de poker regale.

„În schimbul pierderii unor sume importante la poker și al altor favoruri bănești, primea de la acesta comenzi către MAN și CFR, controlorii constatând că structura clientelei firmei era alcătuită în proporție de 98% de statul român, din care 66% MAN pentru comenzi de armament și 32% CFR pentru locomotive, automotoare etc. Numai 2% din clientelă era reprezentată de particulari”, a mai scris Năstase.

Datorii anulate de comuniști și restituite de democrați

Imperiul Malaxa a adunat datorii peste datorii, astfel încât anul 1947, cel al naționalizării, l-au găsit cu o restanță la bugetul de stat de 47 de miliarde de lei.

Naționalizarea fabricii la 11 iunie 1948 a condus la anularea acestor datorii. Ulterior, după anul 1989, în baza legislației aprobate în anul 2006, privind restitutio in integrum, rudele lui Nicolae Malaxa au solicitat și primit de la statul român, în septembrie 2006, despăgubiri în sumă de 310 milioane dolari.

La final, Adrian Năstase a făcut și un apel către reziști, explicând că nu e corect ca cineva care a avut datorii uriașe către Statul Român să primească despăgubiri de sute de milioane de dolari.

„Nu credeti că era normal ca eu să pierd alegerile in 2004 si Băsescu să le câstige? Dragi rezisti, astept, in continuare, intrebări in legătura cu Mătusa Tamara…”, a mai scris Năstase.