Tatăl celor trei fraţi dispăruți este liber. Propunerea de arestare preventivă, respinsă de instanță

Adrian Marțian și copiii săi. Sursă foto: Captură video Facebook

Adrian Marțian, tatăl celor trei fraţi daţi dispăruţi şi apoi găsiţi în Serbia, alături de acesta, va fi cercetat în libertat. Propunerea de arestare a fost respinsă de instanţă. Milionarul nu are nicio restricție.

Adrian Marțian, tatăl celor trei fraţi dispăruți este liber

Așadar, judecătoria Deva a respins propunerea de arestare preventivă formulată pe numele lui Adrian Marțian, însă decizia poate fi contestată. Potrivit anchetatorilor, milionarul se află în libertate, după ce i-a expirat mandatul de reţinere.

Sâmbătă, a fost prezentat în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă, însă judecătorii au decis că acesta poate fi cercetat în libertate.

„Respinge ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva în dosarul de urmărire penală cu privire la inculpatul Marţian Adrian.  Cheltuielile judiciare în cuantum de 200 de lei avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare”, potrivit deciziei de sâmbătă a Judecătoriei Deva.

Adrian Marțian, tatăl celor trei fraţi dispăruți este liber. Sursa foto: Facebook

Milionarul a fost reținut vineri

Vineri, Adrian Marțian a fost reţinut, după aproape două ore de audieri, şi dus în Centrul de Reţinere şi arestare Preventivă Deva. Copiii au fost preluaţi de DGASPC şi duşi într-un centru de plasament, dar nu se știe locul.

Reamintim faptul că Marţian Antonio Adrian, Marţian Rania Adriana şi Marţian Raisa Antonia au fost găsiţi, joi, de autorităţi în oraşul Nis din Serbia, alături de tatăl lor, care avea ordin de protecţie emis pe numele său.

Cei trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi din satul Sântandrei, judeţul Hunedoara. Părinţii celor trei copii, Adrian şi Roxana Marţian, sunt în conflict de mai mult timp, principala dispută fiind custodia lor.

Adrian Marțian a încălcat ordinul de restricție

Roxana Marţian a obţinut ordin de restricţie pentru tatăl copiilor, astfel că acesta şi-a montat o rulotă în apropierea locuinţei copiilor săi, pentru a fi aproape de aceştia.

Autoritatea pentru Protecţia Drepturilor Copilului a precizat că situaţia celor trei fraţi daţi dispăruţi în judeţul Hunedoara se afla în atenţia DGASPC, ultima vizită a reprezentanţilor instituţiei având loc cu trei zile înainte de dispariţie.