Votul obligatoriu reprezintă eşecul democraţiei, care şi-ar devora astfel fundamentul principal pe care s-a întemeiat, libertatea individului, întrucât aceasta presupune chiar şi a alege să nu alegi.
Nu e de mirare că un politician propune această măsură, ci faptul că domnul Andrei Pleşu o susţine.
„Cred că nervii sunt mai buni decât lehamitea, că îndeplinirea unei obligaţii antipatice e mai utilă decât satisfacţia unei libertăţi fără reguli. (…) Livrat facultativului, românul adoarme, legănat de micile plăceri ale lui Mitică. Un pic de legiferare n-are cum să-i strice”, scrie domnul Pleşu.
Antipatic nu e însă gestul în sine, pentru că nu lenea şi dezinteresul ţin marea parte a electoratului departe de secţiile de vot, ci lipsa unei alternative politice reale. Nu putem transforma gestul nesilit de a învesti o persoană sau un grup să ne reprezinte întrunul mecanic şi calp, ce trebuie făcut mai ales de ruşinea Europei. Împotriva ascensiunii managerilor transhumanţei sau a fiicelor de taţi trebuie luptat nu obligându-l pe om să meargă la vot, ci întemeind un sistem care să-l ajute să vadă limpede. Iar acest lucru se leagă cumva de înlocuirea nefericită a cuvântului „tâmpit” cu „filosof” din discursul prezidenţial. Între cei şcoliţi şi cei neşcoliţi din România există, în opinia mea, diferenţe care ţin mai ales de o anume datorie neîmplinită. „Filosofii” ar fi trebuit să-i înveţe pe „tâmpiţi” nu cum trebuie să gândească, ci că, pentru a face această operaţiune, trebuie mai întâi să-şi pună întrebări.
Ar fi trebuit să-i îndemne să-şi cucerească şi să-şi asume libertatea, nu să aprobe prinderea lor cu arcanul şi încolonarea spre secţiile de vot. Ar fi trebuit să fie nişte antrenori ai spiritului social, vertebrele unei societăţi civile care să nu se încline către o parte sau alta, care să ofere platforma pe care să poată dezvolta carnea civilizaţiei, adevăratul pluralism politic.
Absenteismul la urne e şi urmarea atitudinii „filosofilor” care şi-au exersat libertatea, alegând să se retragă în turnuri de fildeş. Obligativitatea votului, susţinută de domnul Pleşu, este ceva cinic şi nedrept, aşa cum cinic şi nedrept ar fi, de pildă, să i se reproşeze domnului Pleşu că a preferat tărâmul imaterial al îngerilor, unde binele e atât de lesne decantabil de rău, sau pe cel vegetal al cărţilor, în detrimentul mult mai terestrei, riscantei, dificilei, dar şi mai eficientei acţiuni politice