Logodnicul Elenei Udrea, Adrian Alexandrov, a făcut declarații în această seară la postul Antena 3. El a vorbit despre penitenciarul în care se află logodnica sa și despre o eventuală mutare de teama răpirilor.
„Este foarte dureros pentru ea să fie departe de copil pentru că noi ne chinuim de ceva timp să facem acest copil”, a declarat Adrian Alexandrov.
El a mai spus că, din informațiile pe care cele două i l-au oferit, nu au avut probleme în penitenciar.
„Cei de la penitenciar nu m-au lăsat să îi duc o anumită medicamentație”, a spus Alexandrov.
Referitor la informațiile apărute, care spuneau că fiica celor doi ar fi fost cumpărată, Alexandrov a spus că: „Îmi dau seama ce imaginație au unii, depășește orice limită”.
„Singura mea îngrijorare este că adresa noastră a fost expusă. Am încetat să mai scoatem copilul afară tocmai de teama de a nu se întâmpla ceva. În zona aceasta de America Centrală, America Latină știm cu toții că se întâmplă răpiri, sechestrări și automat răscumpărări. Nu pot să risc. Sincer, nu voi mai scoate copilul din casă la plimbare prin fața blocului. Dacă Elena va ieși curând, și sper să se întâmple acest lucru, ne vom schimba și acest domiciliul.”, a mai declarat Alexandrov.