Adomniţei a cântat imnul ca să-şi recupereze domniţa

Fostul ministru s-a căsătorit, sâmbătă, într-o ceremonie fastuoasă.

În jur de 350 de invitaţi au participat, sâmbătă, la nunta fostului ministru al educaţiei Cristian Adomniţei cu Sabina Vişinari, ce a avut loc la Mănăstirea Suceviţa. Slujba a fost oficiată de un sobor de trei preoţi, din care a lipsit însă PF Daniel. Acesta le-a trimis totuşi mirilor o icoană şi o scrisoare deschisă, care a fost citită la finalul slujbei.

Printre invitaţi s-au numărat Cristian David, ministrul de interne, Varujan Vosganian, ministrul economiei, Tudor Chiuariu, fostul ministru al justiţiei, Radu Prisăcaru, fostul prefect de Iaşi, Relu Fenechiu, deputat PNL, dar şi numeroşi oameni de afaceri din Suceava şi din Iaşi. Cel mai în vervă invitat a fost însă preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, care a organizat „Dansul Liberalilor“ şi a dat startul la jucat hora.

Dedicaţie de la Loredana Groza

Pe parcursul nunţii, cei invitaţi au fost supravegheaţi de angajaţii unei firme de pază. Ţintele acestora: jurnaliştii dornici de instantanee „picante“, dar şi invitaţii care ar fi dorit să plece acasă cu o fotografie drept amintire. Din exces de zel, bodyguarzii i-au interzis unei invitate din partea miresei să intre în biserică pe motiv că avea propriul aparat de fotografiat. În plus, un grup de turişti din Bistriţa a fost „convins“ să renunţe la vizitarea mănăstirii.

La petrecerea organizată la restaurantul de patru stele „Sofia“, din localitate, atmosfera a fost întreţinută de Sofia Vicoveanca şi de Loredana Groza, cea care i-a dedicat miresei melodia „Sabina, Sabinuţa mea...“. Pe mesele invitaţilor s-au aflat, rând pe rând, cele mai rafinate preparate bucovinene, cum ar fi păstrăvul afumat, sărmăluţele cu smântână sau piftia de cocoş, iar, printre sticlele de whisky, invitaţii au găsit şi afinată bucovineană.

Mireasa, răscumpărată cu sticle de whisky

Potrivit unor apropiaţi ai nuntaşilor, nunta a fost una „ca în poveşti“, mirele şi mireasa fiind conduşi, la ieşirea din biserică, de tineri îmbrăcaţi în costume medievale şi cu făclii în mână.

În jurul miezului nopţii, mireasa a fost furată de un vechi prieten al lui Cristian Adomniţei. Drept răscumpărare, acesta a cerut două sticle de whisky şi două strofe din „Imnul României“ în interpretarea fostului ministru al educaţiei.

Rochie cu trenă, din Spania

Sabina Adomniţei a purtat o rochie din dantelă crem, cu trenă, adusă din Spania, care a costat 2.000 euro, şi pantofi crem cu model medieval, cumpăraţi de la Londra. Cristian Adomniţei a purtat un costum clasic, negru. Muzica i-a costat pe cei doi în jur de 20.000 de euro.

Imediat după nuntă, Sabina Adomniţei a plecat la Bucureşti, la cursurile Institutului Naţional al Magistraturii, pe care le urmează pentru a deveni judecător, spunând că luna de miere mai are de aşteptat. (A contribuit Sergiu Rusu)