Adolescenta cu trei inimi

Leanne Nicholson, de 18 ani, este considerată un miracol din punct de vedere medical, informează dailymail.co.uk.

Până la vârsta de 12 ani, Leanne a avut o viaţă normală, la fel ca un copil perfect sănătos. Însă, în 2002, a contactat un virus încă necunoscut, care i-a slăbit muşchii inimii.

Suspectând la început că ar avea gripă, părinţii au mers cu ea la medicul de familie. Atunci i-a fost depistată problema cardiacă. A fost dusă de urgenţă la spital, unde a fost consultată de mai mulţi medici. Diagnosticul a fost "cardiomiopatie severă".

Inima fetei era atât de sever afectată , încât medicii spuneau că arată de parcă ar fi suferit trei infarcturi majore. Jumătatea inferioară a inimii funcţiona foarte slab, pe când cea superioară era complet nefuncţională. Fata a fost conectată imediat la aparate, în aşteptarea transplantului.

Medicii, care s-au ocupat de organizarea transplantului şi de  găsirea celui mai bun donator, erau foarte rezervaţi cu privire la toleranţa organismului tinerei faţă de noua inimă.

După primul transplant, viaţa pacientei s-a desfăşurat după standarde: cu medicamente care să-i ridice imunitatea, evitarea răcelilor şi a tuturor tipurilor de virusuri care i-ar putea pune în pericio viaţa.

Însă, după 14 luni de la transplant, organismul lui Leanne a intrat în "respingere cronică". Corpul tinerei a început să perceapă inima ca pe un organ străin şi să o atace în permanenţă.

Chirurgii au încercat, iniţial, să stabilizeze şi să remedieze starea pacientei prin folosirea unui peacemaker. Operaţia a fost un insucces deoarece inima era mult prea slăbită. În 2003 a fost supusă tratamentului, astfel că situaţia i s-a stabilizat.

Din nefericire, în acest an, chiar după aniversarea majoratului, Leanne a suferit un colaps major. Se impunea un nou transplant.

După trei zile de disperată aşteptare, salvarea i-a venit de la un bărbat de 35 de ani, mort într-un accident rutier.

În prezent, tânăra se află în program de recuperare şi mărturiseşte că nu s-a mai simţit aşa bine de foarte mult timp.

(20:20)