Admitere la Academia de Poliție 2023. Ce criterii trebuie să îndeplinească candidații și care este calendarul înscrierilor

Admitere la Academia de Poliție 2023. Ce criterii trebuie să îndeplinească candidații și care este calendarul înscrierilor

După examenul de Bacalaureat, mulți tineri se îndreaptă către o carieră în poliție. Deși candidații sunt mulți, iar locurile limitate, cu pregătirea necesară și cu îndeplinirea criteriilor obligatorii, oricine poate reuși.

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” organizează și în 2023 concurs de admitere pentru studii universitare de licență, însă perioada de înscriere depinde de fiecare Inspectorat de Poliţie Judeţean în parte. Regulamentul de admitere pentru acest an a fost publicat, iar toți cei interesați îl pot consulta.

Cine se poate înscrie la Academia de Poliție

Cei care vor să devină polițiști trebuie să aibă diplomă de Bacalaureat sau echivalentă, atunci când vorbim de cei care și-au efectuat studiile în străinătate. La concurs pot candida atât agenții de poliție/maiștri militari/subofițerii, cât și ofițeri de poliție/ofițeri, personal MAI, inclusiv absolvenți ai studiilor universitare în domeniul ordine și siguranță publică, care dețin autorizații de acces la informații clasificate.

Unii candidați pot fi admiși fără să mai susțină probele scrise. Este vorba despre cei care, în perioada studiilor liceale au obţinut distincţii (premiile I, II, III, menţiune) la olimpiadele şcolare naționale și/sau internaționale recunoscute de Ministerul Educaţiei la disciplinele din cadrul probelor de evaluare a cunoștințelor pentru facultățile la care se înscriu.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, vorbim despre copiii polițiștilor/ personalului militar rănit sau decedat într-un accident de muncă ori decedat ca urmare a participării la acțiuni militare, misiuni și operații și despre copiii militarilor invalizi și ai civililor invalizi care, potrivit legii, au participat la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului Statului Român.

Cu toate acestea, ei trebuie să treacă de proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice și examinarea medicală. Probele scrise constau într-un test grilă la disciplinele istorie, limba română şi limbă străină.

Calendar admitere Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” 2023

  • 20-27 iulie: plata taxei de înscriere
  • până în 30 iulie 2023: înscrieri și transmitere dosare la Academie (unitățile de recrutare)
  • 31 iulie – 4 august: repartizare candidați pe centre zonale de selecție
  • 16 august: afișare listă candidați pentru participare proba sportivă
  • 18-25 august: susținere probă evaluare performanță fizică (sportivă) și afișare rezultate
  • 25 august: afișare listă candidați pentru proba scrisă
  • 29-30 august: probele scrise
  • 31 august: afișare rezultate provizorii probele scrise
  • 31 august-1 septembrie: depunere contestații (online)
  • 2-3 septembrie: soluționare contestații; afișare ierarhizare provizorie a candidaților
  • 5-29 septembrie: examinarea medicală și rezolvarea contestațiilor
  • 29 septembrie: rezultate definitive ale candidaților declarați ”admis”
  • 1 octombrie: prezentare candidați pentru înmatriculare (cu excepția celor de la frecvență redusă).

Candidații vor trebui să plătească o taxă de concurs în valoarea de 450 de lei, dacă vor să susțină probele eliminatorii, potrivit antena3.ro.