Adio, fast-food. O aplicație îi readuce pe români în restaurante

Adio, fast-food. O aplicație îi readuce pe români în restaurante

Românii au de acum la dispoziție o aplicație prin care pot vedea, în orice moment, promoțiile restaurantelor din apropiere, își pot rezerva masa preferată și pot alege varianta prin care se elimină comanda și plata la chelner. Aplicația BGourmet oferă deja acces la peste 200 de restaurante în București.

Într-o piață dominată de consumul tip food-delivery, această aplicație îi chemă pe oameni înapoi în restaurant, pentru a se bucura de o experiență culinară aparte.

Aplicația BGourmet va fi prezentată și va putea fi testată la Foodservice & Hospitality Expo, eveniment care se va desfășura la Romexpo în perioada 21-23 septembrie 2019. Aceasta a fost dezvoltată în urma unei investiții în valoare de 2 milioane de euro a unei companii din Marea Britanie.

Cum funcționează pentru utilizatori

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin intermediul aplicației, romțnii pot afla instant ce restaurante oferă preparatele preferate. Spre exemplu, dacă ai poftă de papanași, aplicația îți arată toate restaurantele din apropiere care oferă acest preparat, traseul până acolo, în cât timp poți ajunge, cu mașina sau pe jos, și cât durează până când poți avea preparatul în farfurie.

Mai mult, odată accesat un local anume, clientul vede care sunt mesele libere și o poate rezerva pe cea dorită. Comanda și plata se pot face direct din aplicație, astfel că elimină timpul de așteptare pentru preluarea comenzii și pentru efectuarea plății la chelner.

”Am gândit aplicația BGourmet plecând de la situații cu care m-am confruntat. Pe de o parte este experiența de turist, care ajunge într-un oraș unde nu cunoaște restaurantele, dar vrea să se bucure de cultura culinară a locului. Pe de altă parte, știm cu toții cum sunt momentele stânjenitoare din restaurant, când stai cu mâna ridicată, doar-doar te vede chelnerul și vine să ia comanda sau să aducă nota.

BGourmet face toate acestea și îi lasă omului timp pentru experiențe la restaurant, de care să se bucure din plin”, a declarat clujeanul Christian Hagmann, Country Manager BGourmet.

Avantaje și pentru patronii de restaurtante

BGourmet le oferă o serie de avantaje proprietarilor și managerilor de restaurante. Aceștia își pot lista gratuit meniul și pot trimite zilnic ofertele către toți utilizatorii aplicației, crescându-și astfel aria de posibili clienți.

Aplicația BGourmet este disponibilă în App store, Google Play, pe site-ul bgourmet.club  sau prin scanarea unui QR code.