A venit și rândul lui Ludovic Orban. Să-și ia adio. De la perdeluță. Pe modelul brevetat de Traian Băsescu. Pentru moment, și-a luat adio de la președintele Klaus Iohannis. Probabil că, în scurt timp, vine și restul. Asta însă contează mai puțin. Ce s-a spus și ce a mai rămas de spus legat de tragicomedia care lovește din plin Partidul Național Liberal? Să facem un bilanț. Și noi prognoze.
Partidul Național Liberal, care de mult timp nu mai este nici național și nici liberal, această golire de conținut generată de Klaus Iohannis, accentuându-se dramatic sub mandatul lui Ludovic Orban, un partid care nu se mai poate nici măcar cu numele revendica din partidul istoric, creat în 1875, întrucât juridic și-a pierdut acest drept, când a fuzionat cu PDL, se prăbușește absolut dramatic în ceea ce privește coeficientul de încredere pe care i-l acordă cetățenii.
Sâmbătă a pierdut un mare demagog, un mincinos notoriu, un impostor de mare clasă, un om care a înfrânt ca premier de mai multe ori Constituția și morala politică, dar un iscusit orator, și a primit în schimb un individ cu limba împleticită, incapabil să rostească liber un discurs, împins în față de statul subteran, a se citi factorul intern conjugat cu factorul extern, pentru a dărui și nu a vinde România pe bucăți.
O operă pe cale de a fi finalizată. Succesul lui Florin Cîțu este o victorie a la Pirus. Sau, mai pe șleau, o lovitură administrată cetățenilor României. Care sunt și votanți liberali. În ce constă acest hap mortal administrat acestei țări, vom afla și mai limpede în perioada imediat următoare. Dar, până una alta, să vedem ce s-a întâmplat din ce s-a spus și ce se va mai întâmpla din ce mai poate fi spus. Asta, dacă ne referim strict la PNL.
S-a spus – eu însumi cred că am fost primul care a spus-o, la câteva zile după ce, în calitate de proaspăt premier, Ludovic Orban a luat-o razna – că acesta își va deconta greșelile extrem de sever. Și că va pleca direct spre lada de gunoi a istoriei. S-a întâmplat. S-a mai spus – eu însumi am spus-o de mai multe ori – că mandatul de premier al lui Florin Cîțu reprezintă o catastrofă pentru interesul public, pentru interesul național, dar și pentru PNL.
Urmând să aibă un efect de bumerang. S-a întâmplat. Chiar mai repede decât mi-am imaginat. Niciun alt partid din istoria recentă nu s-a prăbușit atât de dramatic în încrederea publică, așa cum li s-a întâmplat liberalilor. Și, atenție, încă pe parcursul primului an de la alegeri și de la instalarea la putere, în urma unei inginerii concepute de Klaus Iohannis. În primul an, de regulă, cine vine la putere crește. Nu scade. Câștigătorul, fie el și aparent, are tendința să ia totul.
În cazul PNL, s-a întâmplat pe dos. Chiar dacă, obiectiv vorbind, o parte din acest eșec ar putea fi pusă pe seama pandemiei și crizei economice, drama liberală, în cea mai mare măsură, este generată de reaua guvernare și de lipsa totală de coerență la nivel politic. Retorica partidului a fost mult prea duplicitară. Și nu a putut înșela pe nimeni. Iar cetățenii o sancționează la greu. Ceea ce s-a spus din această perspectivă s-a și întâmplat.
S-a mai spus – și am fost printre cei care au susținut cu mult timp înainte acest lucru – că președintele Klaus Iohannis intervine brutal în lupta politică din interiorul PNL, susținându-l activ pe Florin Cîțu, care, din acest motiv, urma să câștige. Ceea ce s-a și întâmplat, e drept, cu prețul sacrificării și a unor importante resurse din banii publici.
Și ce s-a mai spus, care încă nu s-a întâmplat? S-a mai spus că violența cu totul neobișnuită a confruntării din interiorul PNL deschide răni adânci, care probabil nu vor putea fi închise. Și că aceste răni ar putea determina plecarea unor liberali din partid sau chiar o rupere a PNL. Încă nu s-a întâmplat. Încă nu a existat timpul fizic. Dar se poate întâmpla. Cu certitudine, mulți liberali, fie parlamentari, fie conducători ai unor comunități locale, fie simpli membri, se vor retrage din acest partid, iar unii vor migra către alte formațiuni politice.
Dar ce se va întâmpla cu acei liberali care au prins vremuri mai bune? Și care au trăit cu satisfacția că partidul din care făceau parte lupta cu adevărat pentru drepturile și libertățile fundamentale ale omului, pentru dezvoltarea capitalului național și pentru apărarea suveranității României? Ce se va întâmpla cu aceștia? Eu unul nu-i văd migrând în număr prea mare spre PSD, spre AUR și cu atât mai puțin spre USR. În schimb, nu este deloc exclus să încerce să-și facă un nou partid liberal, care să se înscrie în tradițiile acestei vechi familii politice.
Nu s-a spus mare lucru, dar de acum încolo începe să se spună, referitor la decontul care va trebui să cadă în sarcina președintelui Klaus Iohannis. Acesta este cel care a insistat și a făcut în așa fel încât PNL, care a pierdut alegerile parlamentare, să poată încropi o alianță politică și un guvern.
Dacă alianța politică s-a șubrezit, dacă astăzi o vedem distrusă și dacă guvernul stă pe picioare de lut, fiind șubrezit, discreditat și supraviețuind doar prin intubarea asigurată de PSD, vinovatul principal este Klaus Iohannis. Întreg eșecul de până acum, dar mai ales eșecul care urmează, va trebui pus în sarcina lui. Va ieși urât din istorie, urât și la propriu, și la figurat, și atunci va afla cât de pragmatici și cât de cinici sunt prietenii și protectori săi de afară, care nu-i vor întinde nicio mână de ajutor și vor prefera să-l abandoneze.
S-a spus câte ceva despre USR, partidul fără de care nu poate exista o majoritate guvernamentală transparentă. Nu s-a spus – sau dacă s-a spus, nu s-a spus suficient de clar – că așa-zisa alianță de centru dreapta invocată atât de frecvent de către Klaus Iohannis, de către Florin Cîțu și de către acoliții acestuia, este de fapt o balivernă.
USR nu este un partid de centru dreapta și niciun analist din lume nu poate afirma acest lucru. Este un partid de stânga. Un partid tipic neomarxist. Reprezentând tot ceea ce poate fi mai rău astăzi în lumea căreia îi spunem democratică. Dacă cumva este adevărat că PNL s-a dat de trei ori peste cap și a devenit în mod real un partid popular european, cu PDL cu tot, atunci este la fel de adevărat că o alianță cu USR este împotriva naturii. Și, de altfel, tocmai din acest motiv nu a funcționat.
Dar așa, șontâc-șontâc, se pune întrebarea dacă USR, cu Florin Cîțu la butoanele Palatului Victoria și încă și mai întărit, întrucât a devenit, începând de ieri, liderul politic al coaliției, mai revine în această alianță. Dacă revine, o face doar pentru cașcaval și se discreditează definitiv, pierzându-și și bruma de suporteri care i-au mai rămas. Dacă nu revine, se transformă în curând în cel mai vocal adversar parlamentar al PNL. Și, vai, vom contempla cum PNL este împins în brațele larg deschise ale lui Marcel Ciolacu. Până când?
Până când – și asta s-a spus, dar nu se știe când și cum se va întâmpla – din calculele cinice ale PSD va ieși cucuveaua care să anunțe sfârșitul guvernării liberale. Pentru moment, există doar amenințări în acest sens. Știm că Guvernul Cîțu va sucomba, dar nu știm când. Și nu știm cum.
Aceste două necunoscute sunt generate de modul în care, la Cotroceni, Klaus Iohannis măsoară de mai multe ori cu un metru măsluit, urmând să taie, pentru ultima dată, cu o foarfecă zdrențuită. Când și cum îl va înlocui pe Cîțu cu preferatul său, generalul Nicolae Ciucă? Și se va mulțumi Cîțu doar cu această efemeră compensație a cadoului nemeritat de președinte PNL? Dar factorul extern ce zice? Și-a terminat Cîțu misiunea? A îndatorat suficient de mult Româia pentru ca, în mod implacabil, fondurile ei suverane să poată fi preluate după modelul celor întâmplate în Ucraina, de o mare societate de investiții, care să devină astfel stăpânul real al României?
Iată, există suficient de multe necunoscute cu care vom putea opera, în timp ce buzunarele și cămările românilor se golesc. Și aici intervine ultima și cea mai mare necunoscută – și cu asta închei: când va exploda mămăliga?