Adio, dar rămân împreună! USL nu s-a desființat de facto la Sibiu

”Pentru binele sibienilor”, liberalii vor continua colaborarea cu social-democrații și conservatorii în Consiliul Județean Sibiu, a anunțat președintele PNL Sibiu, deputatul Mircea Cazan.

Cazan a participat la prima parte a ședinței CJ de joi, pentru a anunța faptul că ruperea USL la nivel național nu se va resimți și în județul Sibiu. ”Pentru binele sibienilor, a județului, vom continua colaborarea nu numai cu PSD, ci și cu celelalte partide din Consiliul Județean. Vă doresc succes”, a spus Cazan. Președintele CJ Sibiu și al organizației județene a PSD, Ioan Cindrea, a anunțat și o colaborare cu FDGR. Tot în interesul județului. ”Am hotărât să continuăm colaborarea în Consiliul Județean, în actuala formulă a majorității. Asigurăm stabilitate la nivelul administrației județului Sibiu. Continuăm protocolul de colaborare pe care l-am avut până acum la nivelul Consiliului Județean, între fostul USL și FDGR, în condițiile în care PNL s-a retras din USL. USD, PNL și FDGR - continuăm să colaborăm. Este un semnal de maturitate politică”, a fost mesajul lui Cindrea.

Bottesch, FDGR: noi nu încheiem nicio alianță

În momentul de față, principalele două forțe politice din CJ Sibiu sunt PSD și FDGR, fiecare având câte nouă reprezentanți. PDL are șapte consilieri județeni, , PNL și PPDD câte trei, iar conservatorii – doi. Președintele FDGR Sibiu și lider al grupului de consilieri județeni, Martin Bottesch, a declarat că schimbările de pe scena politică au fost discutate de reprezentanții etnicilor germani. ”Am avut o întâlnire cu grupul consilierilor FDGR, am analizat noua situație politică și ne-am hotărât să continuăm activitatea noastră în Consiliul Județean în aceleași condiții ca și până acum. Pe de o parte, nu vom încheia nicio alianță cu vreun alt partid, pe de altă parte, vom susține toate proiectele pe care le considerăm în favoarea județului Sibiu”, a afirmat Bottesch.

Chestiunea directorilor?

Cel puțin pentru moment, ”pacea din CJ Sibiu” asigură păstrarea unuia din cele două posturi de vicepreședinte pentru PNL, reprezentat în acest caz de Marcel Luca, celălalt fotoliu de vicepreședinte revenind social-democraților. Liderul PSD Sibiu, Ioan Cindrea, nu a dorit să comenteze dacă pacea din CJ Sibiu se va extinde și asupra deconcentratelor conduse de liberali sau asupra Instituției Prefectului, unde postul de subprefect este ocupat de un personaj susținut de liberali. ”Nu este problema mea, aceasta este chestiunea celor care coordonează deconcentratele”, a replicat Cindrea pe această temă. Prefectul Ovidiu Sitterli, pe de altă parte, a declarat că la astfel de întrebări va răspunde în Colegiul Prefectural. În plenul CJ Sibiu, Sitterli i-a felicitat pe politicieni. ”Ați dovedit că interesul cetățeanului este peste cel de partid. Mă bucur că asigurați stabilitatea în acest Consiliu”.