Adio căldură în următoarele două săptămâni. Vremea se răcește, iar ploile și vijeliile își vor face apariția

Adio căldură în următoarele două săptămâni. Vremea se răcește, iar ploile și vijeliile își vor face apariția

Vremea se va răci brusc, în toată țara, în următoarele două săptămâni, iar canicula va fi înlocuită de ploi cu grindină și vijelii.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, în intervalul 23 august - 5 septembrie 2021. Vremea se răceşte începând chiar de mâine, 24 august, ca urmare a pătrunderii unei mase aer rece pe teritoriul țării noastre, de origine maritime polară.

Potrivit prognozei meteo, fenomenul de răcire se va simți mai întâi în zona de vest, de unde se va extinde în majoritatea regiunilor.

Valorile termice vor fi în scădere, începând de miercuri, şi în regiunile extracarpatice, iar vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse şi descări electrice în sudul, centrul şi estul ţării. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar pe alocuri se va înregistra grindină și vijelii.  Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 28 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 şi 20 de grade. Se va mai încălzi spre finalul lunii august și începutul luni septembrie, când valorile în termometre vor trece iar de 30 grade Celsius.

Ne puteți urmări și pe Google News
Alerte meteo pentru Capitală

VREMEA, PLOAIE, TOAMNA, FRIG, FURTUNA, UMBRELA

Vremea 23 august - 5 septembrie 2021 în Banat

În Banat, vremea va fi caldă în prima zi din interval, cu maxime termice pe regiune de 32...34 de grade, apoi se va răci semnificativ la valori medii între 24 și 26 de grade. Ușor mai cald va fi pe 27 august și 1 septembrie, cu valori diurne în medie de până la 26...28 de grade.

Temperaturile minime vor avea o evoluție asemănătoare, cu medii de 16...18 grade la început, ce vor coborî spre 12...14 grade în 26 august și ulterior nu vor mai avea variații semnificative.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce vor determina și cantități mai însemnate de apă, cu o probabilitate mai ridicată în intervalul de 25 - 28 august și în zilele de 3 și 4 septembrie.

Prognoza meteo pentru Crișana

În Crișana, vremea va fi călduroasă în prima zi de prognoză, cu temperaturi medii de 32 de grade. Se va răci brusc în ziua următoare, pe 24 august, iar temperaturile pe timpul zilei vor ajunge la 22...26 de grade până la finalul intervalului. Valorile nocturne vor marca o scădere, cu minime ce se vor situa, în medie, între 12 și 14 grade, iar valori mai ridicate, în jurul a 16 grade, vor fi doar la debut.

Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în cea mai mare parte a intervalului, dar probabilitatea de manifestare a acesteia va fi mai ridicată în zilele de 24, 27 și 28 august când vor fi posibile averse puternice. Ploi, în cantități slabe se mai pot semnala și în intervalul 2...5 septembrie.

Vremea în intervalul 23 august - 5 septembrie 2021, în Transilvania

În Transilvania, vremea se va răci treptat în primele trei zile de prognoză, când mediile temperaturilor maxime vor coborî până spre 22 de grade în data de 26 august. Ulterior, se vor situa în jurul a 22 de grade.

Ușor mai cald se estimează a fi doar pe 27 august, cu medii diurne de 25 de grade. Temperaturile minime se vor situa, în medie, între 12 și 14 grade în intervalul 23...26 august, apoi vor suferi o scădere, astfel încât între 27 august și 5 septembrie vor avea valori de 10...12 grade.

Ploile se vor manifesta în cea mai mare parte a intervalului analizat, dar probabilitatea pentru fenomene specifice instabilității atmosferice va fi mai ridicată în intervalul 24 - 27 august.

Vremea continuă să ofere mari surprize. Cum începem săptămâna

Vremea continuă să ofere mari surprize. Cum începem săptămâna

Prognoza meteo în Maramureș

În Maramureș, intervalul de prognoză va debuta cu vreme caldă, în care mediile maximelor vor fi de 30 de grade. Mai apoi, temperaturile se vor răci semnificativ, astfel încât regimul termic diurn va avea variații foarte mici pe tot intervalul și se va situa, în general, între 22 și 24 de grade. Temperaturile minime vor avea valori de la 14...16 grade în prima noapte, la 10...12 grade până la finalul intervalului.

Perioade cu ploi vor fi în ambele săptămâni de prognoză, dar probabilitatea de instabilitate atmosferică accentuată și cantități însemnate va fi mai ridicată în zilele de 24, 25, 27 și 28 august.

Vremea în Moldova

În Moldova, în zilele de 23 și 24 august, valorile termice se vor situa în jurul normelor specifice perioadei, cu valori medii 28 de grade și minime de 14...16 grade. Între 25 august și 5 septembrie vremea se va răci, astfel încât regimul termic va avea valori diurne între 22 și 24 de grade, ușor mai ridicate în 27 și 28 august, spre 26 de grade. Temperaturile nocturne vor fi cuprinse între 12 și 14 grade.

Vor fi condiții de ploaie pe aproape tot intervalul de prognoză, însă în zilele de 24, 25 și 26 august instabilitatea atmosferică va fi accentuată

Prognoza meteo pentru zona Dobrogea

În Dobrogea, în intervalul 23 – 30 august vremea va fi pe arii restrânse călduroasă în partea continentală a regiunii, iar temperaturile maxime se vor situa 26 și 28 de grade. Temperaturile minime vor fi de 18 grade. Ulterior, regimul termic va marca o scădere și nu va mai avea variații semnificative, astfel că mediile valorilor diurne vor fi de 24...25 de grade, iar ale celor nocturne de 16...17 grade.

Pe 26 și 27 august se vor semnala ploi locale ce pot determina și cantități mai însemnate de apă.

Prognoza pentru intervalul 23 august - 5 septembrie 2021 în Muntenia

În zilele de 23, 24 și 25 august, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu o medie a valorilor maxime de 28...30 de grade. În intervalul 26...31 august se va răci ușor, mai ales în zona deluroasă. Valorile termice diurne se vor situa între 26 și 30 de grade, iar ulterior vor continua să scadă, la medii de 25...28 de grade.

Temperaturile minime vor fi în medie de 14...16 grade în prima săptămână de prognoză și 12...14 grade în următoarea.

În zilele de 25 și 26 august vor fi posibile și ploi cu cantități mai mari de apă. În restul timpului ploile se vor semnala doar izolat.

Prognoza meteo în Oltenia

În Oltenia, vremea va fi călduroasă în primele două zile de prognoză, cu valori termice cuprinse în medie între 30 și 32 de grade. Apoi temperaturile se vor răci în cea mai mare parte a regiunii, dar cu precădere la deal, așa că regimul termic diurn va fi de 26...28 de grade. Minimele nocturne vor avea medii de 16 grade între 23 și 28 august, vor scădea la 14 grade în 27 august, apoi vor avea doar mici variații între 13 și 15 grade, până la finalul intervalului estimat.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala în 25 și 26 august, când vor fi posibile și cantități mai însemnate de apă. În restul intervalului, prognoza indică o probabilitate destul de redusă pentru ploi, regimul pluviometric urmând a se menține deficitar.

Vremea la munte

La munte, vremea se va răci treptat în intervalul 23 – 26 august, astfel încât mediile maximelor vor porni de la 20 de grade și vor ajunge la 16 grade. Pentru perioada 27 august – 5 septembrie nu se estimează schimbări semnificative în regimul termic diurn, acesta fiind mediat la valori de 14...16 grade.

Temperaturile minime vor fi în scădere aproape continuă până în data de 27 august, cu medii între 6 și 10 grade, iar până la finalul intervalului vor varia ușor în jurul a 7 grade.

Temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se vor semnala averse ce vor lua și aspect torențial și vor determina, pe perioade scurte de timp sau prin acumulare, cantități mai însemnate de apă, între 24 și 28 august. În restul timpului ploile se vor semnala doar pe arii restrânse.