Europarlamentarul PNL Adina Vălean a ținut să precizeze că nu face parte dintre acele soţii care se tem că nu le ajunge soţul acasă.
"Recenta dispută cu ameninţări, neveste, imobiliare şi justiţie îmi aminteşte de meciurile de wrestling la care convenţia este să te ameninţi înainte de meci pentru deliciul publicului. Nedorind să particip la acest joc, nu văd de ce sunt eu amestecată în schimbul de replici. Spre deosebire de domnul Victor Ponta, eu am rezultate concrete pentru bunăstarea românilor în politica europeană.(...) În plus, nu fac parte dintre acele neveste care se tem că nu le ajunge soţul acasă. Dacă e o problemă pentru PSD, să acţioneze cum ştiu, dar îi rog să nu mă mai ia pe mine drept exemplu, pentru că nu sunt", a scris Adina Vălean pe Facebook.
Premierul Victor Ponta a declarat că a fost primul care a semnat plângerea penală a Gabrielei Firea împotriva lui Traian Băsescu și că se aşteaptă ca mulţi parlamentari, indiferent de apartenenţa lor politică, să înţeleagă că trebuie apărate instituţia Parlamentului şi independenţa justiţiei.
"Sunt convins că fiecare dintre noi ar trebui atunci când face declaraţii pro sau contra acestei iniţiative să se gândească ce s-ar fi întâmplat, mă refer aici la Crin Antonescu direct, ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost ameninţată soţia domniei sale şi Băsescu ar fi spus 'ai grijă, doamna Vălean, că nu îţi mai ajunge soţul acasă'. Sunt convins că ar fi reacţionat ca şi mine şi ca orice om de bun simţ şi de bună credinţă din această ţară sesizând autorităţile şi instituţiile statului", a spus Ponta.