Evenimentul Zilei > Politica > Adina Vălean, criticată dur pentru reacția în cazul avionului deturnat în Belarus: „Nicio mirare că UE este văzută drept slabă și fără coloană vertebrală”
Adina Vălean, criticată dur pentru reacția în cazul avionului deturnat în Belarus: „Nicio mirare că UE este văzută drept slabă și fără coloană vertebrală”

Adina Vălean, criticată dur pentru reacția în cazul avionului deturnat în Belarus: „Nicio mirare că UE este văzută drept slabă și fără coloană vertebrală”

Critici dure la adresa comisarului european pentru Transporturi, Adina Vălean, care a postat un mesaj legat de deturnarea avionului Ryanair în Belarus. Mesajul este considerat jenant.

Comisarul european Adina Vălean a primit critici dure din partea mai multor politicieni și foști oficiali ai UE pentru o postare pe Twitter, legată de avionul deturnat de regimul de la Minsk.

Mai mulți europarlamentari, foști miniștri de externe ai UE, dar și jurnaliști au considerat drept o gafă enormă postarea Adinei Vălean, care a salutat eliberarea avionului deturnat în Belarus. Aceasta în condițiile în care jurnalistul Roman Protasevici, aflat în avion, a fost reținut și arestat de regimul dictatorului Aleksandr Lukașenko. Cei care și-au exprimat dezacordul cu postarea Adinei Vălean susțin că genul acesta de mesaje arată că Uniunea Europeană este „slabă și fără coloană vertebrală”.

La scurtă vreme după decolarea avionului Ryanair Adina Vălean a anunțat „vești minunate pentru toată lumea”, în special pentru familiile celor pasagerilor de la bord.

„Zborul Ryanair a decolat acum din Minsk spre Vilnius. Vești minunate pentru toată lumea, în special pentru familiile și prietenii celor aflați la bord”, a scris comisarul european pe Twitter.

Critici dure la adresa Adinei Vălean

În locul mesajelor de apreciere la care se aștepta, Adina Vălean a primit un val de critici pentru postare. Aceasta deoarece avionul decolase fără jurnalistul Roman Protasevici, care a fost arestat de autoritățile din Belarus.

Criticile au venit, rând pe rând, de la mai mulți politicieni europeni, dar și foști oficiali ai UE. Unul dintre aceștia a fsot Radek Sikorski, fost ministru de externe al Poloniei.

„Mă aștept să interziceți compania Belavia din spațiul aviatic european până când Roman Protasevici este eliberat. Avionul MIG-29 din Belarus a amenințat viața cetățenilor europeni pentru a putea aresta ilegal un refugiat politic protejat de UE”, a scris acesta pe Twitter.

Un mesaj în același ton a venit din partea fostului ministru suedez de externe Carl Bildt. Acesta este co-președinte al think-tank-ului Consiliul European pentru Relații Externe. Carl Bildt a aracat-o direct pe Adina Vălean pentru lipsa de inspirație a mesajului pe care l-a postat.

„O veste minunată pentru toată lumea? Serios? Pentru toată lumea?”, a scris el pe Twitter.

Roman Protasevich

Europarlamentar francez: „Ce rușine absolută”

Europarlamentarul francez Raphael Glucksmann susține că mesajul este rușinos și explică imaginea proastă pe care o are Uniunea Europeană.

„Ce rușine absolută. Nicio mirare că UE este văzută drept slabă și fără coloană vertebrală. Un dictator a deturnat un avion civil, a răpit un jurnalist, și asta este ceea ce postează comisarul pentru Transporturi”, a comentat europarlamentarul francez.

Postarea a fost criticată și de europarlamentarul finlandez Ville Niinistö care susține că Adina Vălean a subminat coerența reacției UE la un act de terorism.

„Acesta este un mesaj rușinos din partea unui comisar. Subminați coerența reacției UE la un act de terorism comis de Belarus și la deturnarea ilegală a unui pasager și a unui zbor Schengen între două state UE. Să vă fie rușine. UE trebuie să acționeze pentru a proteja drepturile omului”, a scris Niinisto pe Twitter.

Eficiența Comisiei Europene pusă sub semnul întrebării

Fostul europarlamentar britanic Andrew Duff a fost la fel de dur, folosind postarea lui Vălean pentru a pune sub semnul întrebării eficiența Comisiei Europene.

„Unul dintre motivele pentru care Comisia UE este fără speranță, că are prea mulți comisari”, a scris el pe Twitter.

La fel de acid a fost corespondentul Die Presse la Bruxelles, Oliver Grimm, care a observat că vine din România și a fost propusă pentru că candidații inițiali aveau problem de imagine.

„În caz că ați uitat: ea a fost propusă de România ca a doua sau a treia variantă, deoarece candidații originali erau considerați prea problematici. Să ne amintim că Tratatul de la Lisabona stipulează că Comisia Europeană trebuie să aibă 18, nu 27 de membri”, a scris Oliver Grimm.

Publicat in categoriile: Politica
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: