ADI DOBRE: Liga lui Ando

Ando rămâne singurul tehnician care, în momentul instalării, a promis titlul de campioană. Şi s-a ţinut de cuvânt.

Cu două săptămâni înaintea debutului în Liga Campionilor, CFR Cluj gâfâie. De la meciul pierdut în Giuleşti, campioana României nu se mai regăseşte. Doar două puncte în patru etape reprezintă o recoltă care i-ar nemulţumi, în mod normal, până şi pe cei de la CS Otopeni. Cu atât mai mult pe Arpad Paszkany, şeful de la Cluj. Antrenorul Ioan Andone a dat alarma şi încearcă cu disperare să redreseze formaţia din Gruia, o echipă care se dovedeşte incapabilă să mai învingă până şi pe teren propriu o echipă ca Poli Iaşi. Ando a schimbat echipa, a modificat tactica şi l-a lăsat pe tuşă pe Trică, liderul campioanei. Echipa tot nu merge. Fanii îi cer demisia, iar zvonurile unui iminent divorţ între tehnician şi echipa căreia i-a oferit primul event din istorie se înteţesc. „Singurul care îmi poate cere demisia e domnul Paszkany“, spune Andone. Gurile rele vorbesc despre faptul că patronul din Gruia caută deja un înlocuitor pentru „Fălcos“.

Apropiaţi ai lui Paszkany susţin însă că omul de afaceri nici nu vrea să audă de o despărţire de tehnicianul care l-a trimis la masa celor bogaţi. Cel puţin nu acum. „Orice ar fi, Ando merită onoarea de a antrena în Ligă“, ar fi spus Paszkany. Afirmaţia vine după o alta, publică de această dată, în care acesta s-a solidarizat cu antrenorul. „Andone va sta la CFR atâta timp cât eu voi investi la această echipă.

Când voi pleca eu, va pleca şi el“, a declarat, săptămâna trecută, Arpad Paszkany. Declaraţii de dragoste din partea patronului, însă, le-au auzit urechile şi înaintaşilor „Fălcosului“. George Ciorceri, Aurel Şunda, Dorinel Munteanu şi Cristiano Bergodi au fost oameni cărora, la un moment dat, li s-a garantat postul, dar au fost înlocuiţi. Toţi au pus umărul la saltul ardelenilor din Divizia C în Liga Campionilor. Şi toţi au sfârşit ca nişte bone schimbate de un părinte foarte pretenţios cu educaţia copilului său. Ando rămâne însă singurul tehnician care, în momentul instalării, a promis titlul de campioană. Şi s-a ţinut de cuvânt.