Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat, miercuri seară, că la protestul din 10 august 2018 s-a dorit „compromiterea Jandarmeriei și reacționarea emoțională” a jandarmilor. El a adăugat că „cei care au regizat această mizerie trebuie să plătească”.
„Unii jandarmi, când au dat cu gaze lacrimogene, nu şi-au pus masca, deci comandanţii nu le dăduseră şi măşti pe care ei le au în dotare. Dar când intri în gaze, dacă nu ai mască, respiri acele gaze şi asta îţi dă o stare emoţională puternică, adrenalina acţionează şi nu mai eşti raţional, ca jandarm, pentru că inclusiv tu inhalezi gazele lacrimogene.
Deci, s-a urmărit inclusiv de către cei care au regizat compromiterea Jandarmeriei şi reacţionarea emoţională (...) din partea unui om, până la urmă, jandarmul, care şi el era într-o situaţie de criză fizică. Şi atunci oamenii au reacţionat urât, violent şi s-a întâmplat un lucru care a pus într-o situaţie proastă nu doar Jandarmeria, ci chiar România, în plan extern. Şi atunci cei care au regizat această mizerie trebuie să plătească”, a declarat Marcel Vela.
Ministrul de Interne a mai spus că la finalizarea rechizitoriului și la înaintarea acestuia în judecată este posibil să fie făcut public și să apară în presă.
El a mai adăugat că legislația va fi modificată pentru ca elementele de identificare ale jandarmilor să fie la vedere.
„Vom modifica legislaţia, un jandarm să fie personalizat, la vedere cu un număr, astfel încât el să aibă responsabilitatea că dacă loveşte un bătrân, o persoană cu handicap, un copil sau dă cu gaze fără să respecte regulamentul, să ştie că este pasibil de pedeapsă şi este recunoscut în filmări de oameni, în declaraţii”