Adevărul gol-goluț despre amorul lui Constantin Brâncuși cu Maria Tănase. Documente din Arhiva Academiei Române

Adevărul gol-goluț despre amorul lui Constantin Brâncuși cu Maria Tănase. Documente din Arhiva Academiei Române

Părintele sculpturii moderne și sufletul cântecului românesc s-au întâlnit o singură dată, în 1939, în America, la New York. „Nea Costache” avea 63 de ani, iar „Măriuca”, 26.

Ecourile iubirii dintre Constantin Brâncuși și Maria Tănase nu se vor stinge probabil niciodată. Nu în România. Au fost și sunt prea mari, prea celebri, prea nu știu cum pentru ca oamenii să-i dea uitării. Amândoi cu viziuni proprii asupra artei și muzicii, țăranul născut la Hobița și fetița ridicată din colbul mahalalei Cărămidarilor au imprimat în inimile noastre, dincoace de vechile invidii și răutăți, inegalabilul sentiment al mândriei.

Și dacă tot ne-au învățat să ținem capul sus printre atâtea și atâtea împunsături cu degetul, poate că este de datoria noastră să le facem dreptate într-o privință, să scoatem la lumină adevărul despre relația lor.

L-a adormit cu cântece

Pentru că, oricât de mult ne-ar plăcea să bârfim, să clevetim, să întreținem și să rotunjim minciunile, Brâncuși și Maria Tănase au fost împreună doar câteva săptămâni, atât cât a durat Expoziția Universală din SUA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Însăși Maria Tănase a descris, fără rețineri, memorabila lor întâlnire (și despărțire): „Pe Costache Brâncuși l-am cunoscut la New York și l-am lăsat adormit în «Porumbarul» (cum își denumea el patul) adus din atelierul de la Paris. Ploua în ziua aia - m-a rugat să-i cânt și ca să nu-l văd plângând și-a rezemat spinarea de a mea să nu-i văd fața. Într-un târziu, trecând prin multe cântece, a adormit”.

I-a sărutat mâna la despărțire

Tulburător, nu?

Dar să ascultăm/citim mai departe: „Am lăsat în locul spinării mele o pernă mare, ca să nu-l trezesc, i-am sărutat mâna și i-am lăsat o scrisoare pe masă. Mai aveam o oră și trebuia să plec spre țară” (Biblioteca Academiei Române, fond Arhiva Maria Tănase).

E limpede, așadar, că Maria l-a întâlnit prima oară pe sculptor cu acest prilej. Apoi, ei n-au mai reușit să se revadă. Și asta pentru că ulterior artista nu a mai călătorit în străinătate decât de trei ori: în Turcia, în primăvara anului 1941, în Iugoslavia, în 1956 și în Bulgaria, în 1959, la doi ani după moartea „țăranului-zeu”, cum l-a numit Peggy Guggenheim pe Costache Brâncuși.

Adevărul viciat

Cel care a deformat grosolan adevărul cu privire la relația dintre sculptor și cântăreață a fost, în opinia istoricului Stejărel Olaru, avocatul și gazetarul Petre Pandrea, personaj care i-a cunoscut și pe Brâncuși, și pe Maria Tănase.

Iată cum își argumentează Olaru ipoteza: „Pandrea a confundat momentul când artista l-a întâlnit pe Brâncuși, afirmând că s-a întâmplat la Paris”.

Haideți să vedem și ce povestea Pandrea, mărturie adunată de Stejărel Olaru în volumul Maria Tănase! Artista, omul, legenda (Corint, 2019): „Brâncuși a cunoscut intim pe Maria Tănase... (...) Cu Brâncuși s-a întâlnit la Paris. Era fatal ca să se întâlnească la Expoziția din Paris, din 1938 (sic!), pe care o serveau sub diriguirea lui D. Gusti, să se împrietenească fulgerător, să se iubească, să se despartă, cu invective din partea neichii Costache, care afirma, în final, obosit, că nu-i mai place cântecul Mariei Tănase, care nu cântă, ci doar bocește”.

Răutatea lui Petre Pandrea

De remarcat - subliniază istoricul Stejărel Olaru - că, atunci când scria aceste rânduri, Pandrea nu o mai plăcea pe Maria, vechea lui prietenă, considerând-o deja frivolă, inconstantă în plan sentimental, o femeie care privea cu neseriozitate sau lipsă de loialitate și relațiile de prietenie, nu doar pe cele de iubire.

Închizând această acoladă, obligatorie dacă vrem să înțelegem cum s-au rostogolit în timp mistificările cu privire la amorul dintre Brâncuși și Maria, țin să evidențiez, întru limpezire totală, declarațiile cântăreței acordate în vara anului 1962 jurnalistei Rodica Florea, reporteră la revista Urzica (dialogul, păstrat în Arhiva Academiei Române, s-a consumat într-un tren ce mergea de la București la Târgu-Jiu).

Destăinuirea din tren

„A venit războiul și nu l-am mai putut adormi în cântece - își începe minunata destăinuire Maria, surprinzând totodată regretul că, de la clipele fericite trăite alături de Brâncuși la New York, nu l-a mai văzut niciodată -, dar aici, la Gorj, sunt cu el. Și-l iert că nu s-a întors în țară căci traversa pusă de profani peste săruturile din zăvoi ca să-i «împlinească opera» l-a apăsat pe suflet și l-a rupt de țară”.

Așadar, cu excepția clipelor tandre din 1939, când s-au și cunoscut, neica Costache și Maria nu s-a mai strâns în brațe niciodată.

Haideți să le lăsăm dragostea să se odihnească, să n-o mai înflorim, să nu-i mai cântăm în strune! Au fost prea frumoși și prea buni acești români ca să le mai tulburăm amintirea cu nerozile noastre.