Iranul este pregătit să transfere Kievului cutiile negre ale avionului de linie ucrainean doborât la 8 ianuarie la scurt timp după ce decolase de la Teheran, a anunţat vineri şeful diplomaţiei ucrainene, scrie Agerpres.

„Echipa comună de anchetatori, compusă din iranieni, canadieni şi noi, va avea acces la cutiile negre la faţa locului. Ulterior, partea iraniană este pregătită să le transfere separat Ucrainei”, a indicat Vadim Pristaiko în faţa deputaţilor ucraineni.

Ucraina a indicat miercuri că i-a solicitat oficial Iranului să trimită la Kiev cutiile negre ale avionului companiei Ukraine International Airlines prăbuşit pe 8 ianuarie.

Potrivit Kievului, experţii trimişi la Teheran după catastrofă au obţinut deja acces fizic la aceste înregistrări de zbor, dar nu şi la conţinutul lor.

„În prezent avem o bună cooperare cu Iranul”, a explicat Pristaiko joi seară pentru postul de televiziune american CNN.

„Ideal este să avem aceste cutii în mod fizic pe teritoriul ucrainean întrucât am pierdut avionul şi avem dreptul de a ancheta”, a precizat el.

Un reprezentant special al guvernului iranian este aşteptat în Ucraina „la începutul săptămânii viitoare” pentru a prezenta „scuze oficiale şi explicaţii”, a adăugat ministrul de externe ucrainean.

Te-ar putea interesa și: