Curtea de Apel Bucureşti a făcut publice motivele pentru care a dispus eliberarea din arest preventiv a lui Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca, în dosarul Petromservice.
Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au considerat că faptele comise de Vîntu, Luca & Company nu se pot încadra la delapidare şi spălare de bani, ci pot fi considerate mai degrabă infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Cât despre participaţia personală a lui SOV, judecătorii au reţinut că acesta nu a semnat, personal, hotărâri ale vreunor Adunări Generale ale Acţionarilor şi că sms-urilor transmise "locotenenţilor" săi, în calitate de "consultant financiar", nu reprezintă probe suficiente.
Judecătorii au mai reproşat procurorilor că nu există o expertiză financiar-contabilă din care să reiese, cu exactitate, care este valoarea prejudiciului.
Nu în ultimul rând, magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au apreciat că judecătorul de la Tribunalul Bucureşti, care a dispus arestarea preventivă a lotului Petromservice, a greşit când a respins tot el cererea de recuzare care îl viza.
Cât despre faptul că Vîntu este judecat în alte dosare penale, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că acesta nu a recidivat, căci respectivele infracţiuni, deşi comise după cele din Petromservice, s-au derulat, totuşi, înainte ca el să fie reţinut în acest dosar.
Iar despre faptul că procurorii îl cercetează pe Vîntu şi în alte dosare, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au opinat că, atâta vreme cât nu s-a început urmărirea penală cu privire la aceste fapte, "această împrejurare nu poate fi reţinută ca motivând cazul de arestare preventivă analizat". Procurorul general critică judecarea cauzelor pe fond, în loc de motivele arestării Procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, critică faptul că în loc să judece motivele arestării preventive, unii judecători au tendinţa de a analiza faptele comise, pe fondul cauzei. "Tot ca şi ca un comentariu general, nu raportat la o speţă anume, aş vrea să vă spun că atunci când se motivează cereri de admitere sau de respingere a măsurilor preventive solicitate de procurori, am constatat că există o tentinţă de a judeca oarecum fondul cauzei. Ori să fim bine înţeleşi. În momentul în care soliciţi a se lua o măsură preventivă, Codul spune că trebuie să ai indicii temeinice că s-a comis o faptă penală. Nu înseamnă că urmărirea penală s-a terminat, nu înseamnă că încadrarea juridică a faptei este bătută în cuie, nu înseamnă că nu se mai administrează alte probe", a declarat Kovesi pentru EVZ. CITIŢI ŞI:
- Tupeul lui SOV în instanţă: "Dacă mă duc în arest, voi lua justiţia în mâinile mele"
- Politicienii care au ciugulit din palma lui Sorin Ovidiu Vîntu fac un pas înapoi
- Caracatiţa lui SOV şi moartea singurului procuror incomod