Evenimentul Zilei > Social > Adevărata miză a ştirilor despre agresivitatea în creştere a urşilor. Împuşcarea lui Moş Martin, o afacere de 180 de milioane de euro
Adevărata miză a ştirilor despre agresivitatea în creştere a urşilor. Împuşcarea lui Moş Martin, o afacere de 180 de milioane de euro

Adevărata miză a ştirilor despre agresivitatea în creştere a urşilor. Împuşcarea lui Moş Martin, o afacere de 180 de milioane de euro

În ultimele săptămâni s-au înmulţit ştirile cu incidentele provocate de urşi. De la animale care intră în oraşe până la cele care atacă oameni în zonele turistice, urşii par că sunt omniprezenţi. Au devenit într-adevăr o problemă sau în spatele acestor ştiri se află alte interese? Este întrebarea logică pe care ne-am pus-o. Din discuţiile cu specialişti am aflat că urşii nu au devenit peste noapte mai agresivi şi că, în unele situaţii, chiar oamenii sunt cei care îi ademenesc în zonele locuite. Dar cea mai importantă informaţie pe care am primit-o constă în diferenţa numărului de urşi estimaţi în România. În timp ce ONG-urile care susţin protejarea lor estimează populaţia acestor animale la 6.800 de exemplare, vânătorii spun că este vorba de aproape 12.000 de mamifere. Diferenţa între cele două tabere apare şi la posibilele soluţii oferite: în timp ce ONG-urile susţin că specia trebuie protejată, vânătorii afirmă că o mare parte din populaţia de urşi ar trebui împuşcată. Care este miza? Pentru a împuşca un urs în România se plătesc între 8.000 şi 35.000 de euro. Numai dacă am accepta că trebuie sacrificaţi 5.200 de urşi, diferenţa dintre estimarea vânătorilor şi cea a ONG-urilor, s-ar ajunge la o afacere care începe de la 40 de milioane de euro şi care poate ajunge la 180 de milioane de euro. O miză serioasă, care justifică propagarea cu insistenţă a ştirilor cu urşi scăpaţi de sub control.

Urşii au atacat turiştii la Băile Tuşnad, au început să traverseze autostrada Sibiu-Deva, intră în zonele locuite punând viaţa oamenilor în pericol. Acestea au devenit deja ştiri banale în această vară. Reprezintă o problemă urşii? Suntem invadaţi? Vânătorii spun că da. „După statistici, avem foarte mulţi urşi. De patru ani, nu s-au mai vânat şi, de aceea, această problemă nu a existat până acum. S-au înmulţit şi trebuie făcut ceva. Urşii, în momentul de faţă, reprezintă o foarte mare problemă. Ne trezim cu ei în centrul oraşului. În Miercurea Ciuc intră în curţile spitalelor, şcolilor şi avem 10 exemplare care fac probleme. În România, sunt 12.000 de urşi, pe care îi identificăm şi numărăm după urme. Exemplarele cu pui trebuie relocate în păduri”, ne-a spus Albert Gabor , reprezentant al Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din Miercurea Ciuc.

Câţi urşi avem

El este susţinut de un alt reprezentant al vânătorilor, care a dorit să îşi păstreze anonimatul: „Urşii sunt o problemă foarte mare, iar singur a soluţie este împuşcarea celor care intră în intravilan. Dacă se face numai relocarea atunci se face numai relocarea problemei, nu şi rezolvarea acesteia. În România, după opinia vânătorilor, sunt 11.000 de urşi, iar după cea a ONG-urilor sunt 6 .800. Paznicii de vânătoare ştiu câţi urşi au pe teritoriul pe care îl supraveghează, de la ei aflăm numărul animalelor. Urşii care intră în localităţi şi-au schimbat comportamentul, nu se mai tem de om”. Numai că vânătorii sunt contrazişi de reprezentanţii ONG-urilor de mediu, care militează pentru protejarea urşilor. Cristian Remus Papp este preşedintele World Wild Found România (WWF) şi susţine că numărul urşilor este mult mai mic decât cel înaintat de vânători: „Conform ultimei evaluări, în 2016 aveam 6.300 de urşi, iar dacă luăm în calcul sporul natural de 4% am avea aproximativ 6.800 de urşi în 2018”.

Cuvântul „magic”: vânătoarea

Între estimările vânătorilor şi cele al WWF este o diferenţă de 5 .200 de urşi. Ne-am întrebat dacă există vreun interes pentru a fi promovat acest număr mare de urşi de către vânători, corelat cu ştirile în cascadă despre agresivitatea animalelor. Primul indiciu l-am primit din răspunsul unui reprezentant al vânătorilor, Szasz Attila: „Urşii sunt o problemă foarte mare. S-a interzis vânătoarea lor, populaţia este în creştere, oamenii din comune le-au întors spatele, punând capcane şi otravă pentru a îşi proteja gospodăriile şi astfel se pierd mai mulţi urşi decât prin vânătoare autorizată. Nu putem pune hrană complementară altor specii de animale din cauză că ursul mănâncă tot. Soluţia este vânătoarea autorizată, pe munte şi-n păduri nu fac faţă gardurile electrice. Suprafaţa terenurilor nu poate susţine acest număr de urşi, care sunt practic fără hrană”. Cu vântul cheie din mesajul vânătorului este: vânătoare. Cât valorează acest cuvânt magic? Mulţi bani. „Preţul pe care vânătorii îl plătesc pe cap de urs porneşte de la 8.000 de euro şi ajunge până la 35.000 de euro. Vânătorii susţin că există 12.000 de urşi în evaluările lor. Ei centrează, ei dau cu capul. Interesul lor este să dea o cifră cât mai mare”, ne-a spus Cristian Remus Papp, preşedintele WWF România.

Afirmaţia sa este susţinută şi de Cristina Lapis , fondatoarea rezervaţiei de urşi Liberty din Zărneşti: „Pentru o gestionare corectă trebuie pornit de la numărul urşilor . Fiecare instituţie sau asociaţie de vănători declară numărul care-i convine. Specialişti din SUA, Canada şi Norvegia sunt dispuşi să ne ajute pentru o numărare imparţială”.

Cine sunt cei care controlează afacerea partidelor de vânătoare

Pentru a înţeleg e dimensiune a afacerii recapitulăm informaţiile pe care le avem până acum. Vânătorii susţin că în România sunt 12.000 de urşi, iar reprezentantul WWF spune că sunt doar 6.800. Vânătorii spun că suprapopularea se poate rezolva prin împuşcarea surplusului de urşi, adică 5.200 de animale, diferenţa dintre cele două estimări. Un exemplar costă între 8.000 şi 35.000 de euro, ceea ce ne duce la o cifră „de afaceri” ameţitoare. Undeva între 40 şi 180 de milioane de euro. Cristian Remus Papp spune că în cheia acestei afaceri a vânătorii trebuie citită campania ştirilor cu agresivitatea urşilor, dar şi că metoda estimării unui număr mai mare de animale nu a fost inventată de români: „Am observat că înainte de dezbaterile cu privire la urşi, apar tot felul de cazuri cu aceste animale în presă. În Slovacia, de exemplu, vânătorii au declarat de 3 ori mai mulţi urşi, iar prin analizele genetice s-a constatat că nu e xistă decât 7 00-800. Oric e măsură, fie de conservare, fie de intervenţie, trebuie să plece de la date reale”. El este susţinut de Cristina Lapiş: „Isteria urşilor a început de când s-a interzis vânătoarea lor”.

Urşii s-au înmulţit din cauza vânătorilor

Dar unde merg aceşti bani? Pentru parcelele de vânat se organizează licitaţii la care participă Asociaţiile de vânători, care sunt în sine nişte ONG-uri private. Acestea plătesc un preţ fix pentru suprafeţele respective, chiar dacă acolo există sau nu animale de vânat. Aceste Asociaţii cer aprobare de vânătoare de la Ministerul Mediului, iar banii pentru trofeele de urs ajung tot la ele. Practic, Asociaţiile de vânători iau în administrare de la statul român parcelele de vânătoare la preţuri anuale fixe, urmând să şi le facă profitabile din organizarea de partide de vânătoare, unde e vident miza cea mai valoroasă este reprezentată de urs. Indiferent la care statistică ne referim, cea a ONG-urilor sau cea a vânătorilor, numărul de urşi din România este mare. Numai că una dintre explicaţii este cu adevărat şocantă, indicându-i tot pe vânători ca fiind cei care au provocat creşterea. „În România s-a vânat ursul trofeu, ursul Alfa, adică e xact cel care menţine echilibrul în pădure, cel care omoară alte exemplare de urşi. Sunt de acord cu vânătoarea numai în condiţiile în care se face pentru echilibru natural, nu pentru blana ursului. Nu vânătorii români împuşcă cei mai mulţi urşi, ai noştri n-au bani, ci străinii care şi-au vânat toţii urşii lor. În ţara noastră se face turism de vânătoare”, ne-a explicat Cristina Lapis. „Despre ursul Alfa?! Da, e adevărat, păstrează echilibrul în pădure”, a recunoscut Albert Gabor, reprezentantul unei Asociaţii de vânători. Practic, Asociaţiile de vânători au organizat partide în care au fost împuşcaţi urşii Alfa, fiind cele mai scumpe trofee, deci animalele care menţineau un echilibru al populaţiei. Iar acum aceleaşi Asociaţii cer ca urşii să fie sacrificaţi pentru că s-au înmulţit prea mult şi sunt agresivi.

 

Animalele sunt atrase în oraşe pentru a justica tema agresivităţii

Agresivitatea urşilor este una dintre temele pe care se marşează insistent în ultima perioadă, pentru a se justifica împuşcarea lor. Întrebarea pe care ne-am pus-o este dacă a suferit comportamentul lor vreo modificare sau dacă nu cum va noi suntem cei agresivi, provocându-i astfel? „Există o legătură directă între defrişare şi vizitele ursului. Atâta timp cât îi distrugi habitatul, cât tai pădurile, sigur că ursul nu-şi mai găseşte hrana. Se culeg fructe de pădure şi se vând pe marginea drumului, acestea îl afectează pe urs. Nu se poate rezolva împuşcându-i”, ne-a explicat Cristina Lapis . Reprezentantul WWF România a vorbit inclusiv de exemple de manipulare în cazul urşilor: „Din păcate, la noi există multe cazuri manipulare. Să vă dau un exemplu: în Sibiu, în 201 6, după ce s-a sistat vânătoarea, un urs tânăr a fost tranchilizat şi lăsat dinadins să se trezească pe străzile oraşului. Speriat, acesta s-a manifestat ca un animal sălbatic, s-a căţărat pe acoperişurile caselor, iar în cele din urmă autorităţile l-au împuşcat. Totul pentru a începe vânătoarea”.

Băile Tuşnad: turism de noaptea minţii

Şi mai şocant este ceea ce se întâmplă la Băile Tuşnad, o localitatea din judeţul Harghita care în această vară s-a confruntat cu mai multe „ vizite” ale urşilor în oraş. Numai că ceea c e i-a făcut pe urşi să vină în oraş este nu numai un caz de noaptea minţii, dar şi un exemplu de inconştienţă criminală. În renumita staţiune se organizează cine romantice în timpul cărora poţi admira urşii.

Problema este că asta nu se întâmplă în vreun spaţiu protejat, ci chiar la marginea oraşului, iar animalele observate nu sunt în captivitate, ci libere. „La Tuşnad au făcut două observatoare la 500 de metri de oraş. În gara Tuşnad există afişe care fac reclamă acestor observatoare „veniţi să vedeţi urşii, o seară romantică cu ursul la preţ de 25 de euro”. Deci fac observatoare la o distanţă pe care urşii o parcurg în câteva minute, pentru a le lua banii clienţilor, îi momesc, le dau de mâncare, iar după, animalele sigur că ajung în oraş. Adică îi aduc, după strigă „Uite ursul!” iar apoi cer autorizare de la Ministerul Mediului ca să-i împuşte, de unde mai vin alţi bani”, ne-a de zvăluit Cristina Lapis . Vi se pare destul de grav? Ei bine amintim faptul că de mai bine de două luni autorităţile locale de la primar la preşedinte de Consiliu Judeţean se agită cerând împuşcarea urşilor. Adică o ţară întreagă află de la televizor că la Tuşnad e o problemă cu urşii, dar nimeni nu spune aceleiaşi ţări că animalele au fost de fapt ademenite în localitate doar pentru ca un antreprenor local să câştige 25 de euro pentru o cină.

Modelul de succes al Estoniei

În tot acest ping-pong între Asociaţiile de mediu şi cele ale vânătorilor, statul român pare un organism amorţit, fără soluţii, iar urşii par condamnaţi. Şi totuşi care sunt soluţiile? „ Un caz de bună purtare este Estonia. Acolo se preîntâmpină situaţiile de la noi prin sisteme combinate, adică cu ajutorul gardurilor electrice şi al câinilor special antrenaţi. Ştiţi care este rata de prevenţie a conflictelor? Peste 90%. Pe când la noi, inclusiv prin planul de acţiune pentru conservarea ursului, principala măsură e de a interveni cu puşca, adică e reactivă, nu preventivă”, ne-a explicat Cristian Remus Papp. Un alt exemplu nefericit este cel al ursului omorât pe autostrada din Sibiu. A cest caz indică faptul că autorităţile nu iau în calcul prezenţa urşilor şi nici nevoile lor de deplasare. Dacă s-ar fi făcut o planificare conform normelor UE, s-ar fi construit structuri pentru traversarea urşilor peste autostradă.

Putem construi autostrăzi fără a afecta urşii

Despre importanţa acestor punţi ne-a vorbit Dragoş Ştefan Măntoiu, consultant de mediu privind conectivitatea carnivorelor mari pentru proiecte de infrastructură: „Dacă o populație este segregată de o barieră impenetrabilă, fluxul genetic se va opri, iar ambele populații vor avea de suferit în timp, având o diversitate mai scăzută. Acestea sunt mai susceptibile la boli, la fenomenul de consangvinizare, iar disperisia puilor către noi teritorii este limitată, însemnând șanse mai mici de supraviețuire. Aceste efecte negative se pot reduce, construind elementele de infrastructură cu un specific de permeabilitate pentru diferite specii autohtone sau migratoare.

Construcțiile acestor elemente de infrastructură scad puternic numărul de accidente pe arterele vizate, doar dacă sunt bine planificate și dacă nu se face rabat la elementele adiacente esențiale menținerii funcționalității lor. Ele pot fi de mai multe categorii: traversări, dintre care cele mai naturale sunt tunelurile săpate fără a afecta suprafața, apoi secțiunile „cut and cover” unde se sapă un traseu, apoi se acoperă secțiunea, formând un tunel a cărei suprafața poate fi renaturată.

Urmează ecoductele, care sunt poduri ecologice construite special în zone în care activitatea speciilor de interes este intensă. Toate aceste soluții pot fi utilizate de toate speciile de faună autohtone, însă pot exista și subtraversări care au o funcționalitate mai limitată, fiind utile pentru mamifere de talie medie sau pentru reptile, amfibieni, anumite specii de păsări și lilieci. De ce sunt toate aceste animele importante? Mențin o formă de naturalețe a habitatului și oferă servicii ecosistemice fără de care oamenii ar trebui să investească masiv pentru a le înlocui”.

 

Publicat in categoriile: Social
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: