Adepții QAnon au venit la Dallas pentru Marea Reîntoarcere a lui JFK Jr. Sunt convinși că fostul președinte va face Marele Anunţ

Adepții QAnon au venit la Dallas pentru Marea Reîntoarcere a lui JFK Jr. Sunt convinși că fostul președinte va face Marele Anunţ Sursa: https://www.rollingstone.com/

Adepții QAnon s-au strâns în Dallas, așteptând învierea lui J.F Kenedy, asasinat în 1963. Deși fostul președinte nu a reușit să apară la Dealey Plaza (unde a fost asasinat), unii speră că ar putea să-şi facă apariția la un concert Rolling Stones de mai târziu.

Conform celei mai noi conspirații a cultului de susținători ai lui Donald Trump, QAnon, fostul președinte american John Fitzgerald Kennedy, asasinat, în 1963, și fiul său, JFK Jr. și el decedat, ar fi urmat să apară, miercuri, pe Dealey Plaza, acolo unde JFK a fost asasinat în 1963. Credincioșii au purtat Tiffany Blue, o culoare asociată clanului Kennedy, tricouri pe care scrie „TRUMP/ JFK JR 2020”.  Totodată aceștia speră să anunțe reînvestirea în funcție a lui Donald Trump, iar JFK Jr. urma să devină vicepreședintele lui Trump.

Faptul că John F. Kennedy, Jr., urmează să se întoarcă este o credință expusă de susținătorii teoriei conspirației QAnon

Zeci de susținători QAnon au început să se adune în AT&T Discovery Plaza din centrul orașului Dallas pentru a comemora revenirea glorioasă a lui JFK Jr. (foto).

Image

Pe rețelele sociale au circulat mai multe fotografii care arată o mulțime de câteva zeci de persoane, unele dintre ele purtând tricouri pe care scria Trump: JFK Jr. 2024. În plus, adepții QAnon au postat fotografii cu ei în piață sau în drum spre Texas, înainte de marea adunare. Toți cei care au realizat postări, au inclus și fraze sau au menționat legende, care sunt cunoscute pe scară largă în rândul membrilor mișcării conspiraționiste QAnon.

Adepții conspirației cred că ceasurile se vor da înapoi cu o oră și că oamenii vor adopta calendarul iulian.

Conspirația QAnon, care a luat naștere pe forumurile de mesaje online, susține că o elită este implicată în traficul sexual în masă cu copii și că, fostul președinte Donald Trump va demasca acest grup și va ordona arestarea și condamnarea membrilor săi. Cu toate acestea, există o parte a mișcării conspiraționiste QAnon care s-a agățat și de credința că John F. Kennedy Jr. va dezvălui că nu a murit într-un accident de avion în 1999 și că va ajuta la inaugurarea unei noi perioade de prosperitate americană.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dumnezeu comunică în cifre și Trump face la fel”

„Noi suntem furtuna... noi suntem cei pe care vom opri diavolul care vine să încerce să distrugă peste 1.000 de ani de pace, dar nu va avea niciun efect, pentru că trecem de la 3D la 5D”, a spus Protzman. într-un videoclip de neînțeles, plin de zgomot, postat pe Telegram de un susținător.

Teoria extravagantă presupune că JFK Jr. se ascunde de peste două decenii și că s-ar întoarce ca vicepreședinte al lui Trump. Astfel, mișcarea de miercuri se adaugă unor teorii mai vechi care au apărut constant după înfrângerea lui Trump în alegerile de anul trecut. Conspiraționiștii susțin că „alegerile din 2020 au fost fraudate”. De asemenea, ei cred că fostul președinte american „va reveni la putere în martie 2021”. Când martie 2021 a trecut, iar „profeția” nu s-a împlinit, conspiraționiștii au ales o nouă dată - „august 2021”, însă și aceasta a trecut, relatează rollingstone.