Adelina Petrițu, fascinată de rolul de mămică: „mi se potrivește mănușă”

Adelina Petrițu, fascinată de rolul de mămică: „mi se potrivește mănușă”

Adelina Pestrițu a devenit mamă chiar la începutul acestei luni. Nașterea fetiței sale, micuța Zenaida, a fost un moment extrem de emoționant pentru vedetă, a cărei viață s-a schimbat radical în ultimul an. Proaspăta mămică vorbește în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei despre cum s-a schimbat viața sa de când își ține în brațe copilul.

La începutul anului, Adelina Pestrițu dădea publicului vești mari pe bandă rulantă. Frumoasa brunetă nu doar că își anunța cu mare bucurie sarcina, dar îl prezenta lumii și pe omul care i-a furat inima, Virgil Steblea, cu care are o relație fericită de mai bine de un an, departe de ochii publicului.

Chiar la începutul lunii august cei doi au deveni părinții unei fetițe perfect sănătoase. Micuța Zenaida s-a născut în zodia Leului, semn astral care este caracterizat de ambiție și putere.

„Ne așteptăm să aibă o personalitate puternică și să fie o femeie hotărâtă în tot ceea ce va vrea să facă. Eu nu pot să-i decid viitorul, însă îi doresc să fie fericită, împlinită, muncitoare, loială, dedicată în tot ceea ce-și va propune să facă, ambițioasă și să-și transforme visurile în realitate. O voi încuraja să-și urmeze dorințele și să facă lucruri care să o împlinească sufletește. Voi fi alături de ea indiferent de situație și de decizie”, ne-a mărturisit proaspăta mămică.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Cu greu îmi vine să cred că eu i-am dat naștere”

Rolul de mămică o fascinează pe fosta prezentatoare tv, care spune că i se potrivește de minune, deși cea mică nu prea îi lasă să foarmă.

„Este cea mai mare realizare pe care o am până în prezent. Nu mi-am imaginat niciodată că pot avea trăiri atât de puternice și diferite față de tot ceea ce am simțit până acum. Este minunat să mă trezesc și prima imagine pe care o văd să fie fetiță mea. Mă pierd în ochii ei și stau și o analizez ore întregi și cu greu îmi vine să cred că eu i-am dat naștere”, ne-a povestit vedeta.

 Virgil o ajută cu treburile gospodărești

Proaspeții părinți își împart noile îndatoriri și se ajută în îngrijire micuței. Tot împreună și suferă când vine vorba de somn, activitate care le-a fost furată de micuța Zenaida. „Mă descurc minunat. Și Virgil mă ajută foarte mult, astfel încât greul nu stă doar pe umerii mei. Și când spun “greu” mă refer la coordonarea tuturor activităților, respectiv curățenie, mâncare, bebe. Rolul de părinți ne vine mănușă, parcă l-am avea de o viață întreagă. Singurul lucru mai dificil este partea cu somnul. Amândoi iubim să dormim mult și bine. De când Zeny și-a făcut apariția în viață noastră, ne mai confruntăm și cu nopți albe, însă uităm de ele atunci când ne luăm copilașul în brațe. Merită orice efort”, ne-a mai spus fosta prezentatoare.

Se întoarce în televiziune

Deși abia a născut, Adelina deja își face planuri în carieră. În ultimii ani, frumoasa brunetă a reușit să pună pe picioare o revistă online și a devenit unul dintre cei mai urmăriți bloggeri din România, semn că pauza de televiziune i-a priit. Si spunem pauză, pentru că acum, vrea să se reîntoarcă în televiziune.

„Chiar dacă am născut, iar perioada aceasta îi este dedicată exclusiv micuței mele, în curând îmi doresc să revin pe sticlă. Pe lângă această dorință, mă ocup în continuare de contentul pentru revista mea online, pe care îmi doresc să o mențin la standarde înalte, iar în paralel mă ocup de proiectele de endorsare și publicitate în care sunt implicată. Faptul că am devenit mămică mă încurajează să fac cât mai multe lucruri pe plan profesional, astfel încât Zeny să fie mândră de mama ei când va crește”, a mai spus Adelina.