Adelina lui Chivu

Daca nu ar fi fost Cristi Chivu, de Adelina Elisei, prezentatoarea stirilor din sport la Antena 3, am fi aflat mult mai greu. Am fi remarcat-o altfel si altadata, si probabil in cu totul alt context.

In telenovela transferului lui Cristi Chivu de la AS Roma, sau foarte aproape de ea, a sarit de putina vreme, ca o caprioara sprintara, Adelina Elisei, care poate fi remarcata la pupitrul stirilor din sport ale Antenei 3. Tanara, frumoasa, nou intrata in topul celor mai sexy femei intocmit de editia autohtona a revistei „FHM”. Adelina l-a vindecat, daca mai era cazul, pe celebrul burlac Cristi Chivu de Maria sau de Andreea, Marinescu, respectiv Raicu.

Fostul redactor de stiri mondene este acum in situatia de a da lamuriri, sau de a le refuza, fostilor colegi de breasla, ale caror microfoane se prezinta insistent oriunde ar fi. 

Viata de reporter a aruncat-o intr-un haos al meselor si al programului, lucru pe care incearca sa-l repare acum. „Incerc sa recuperez si sa stau cat mai mult alaturi de familie si prieteni. Ajung chiar si mai des la Piatra-Neamt, unde ma relaxez”, spune Adelina.

Pentru intalnirile cu Cristi Chivu ajunge insa si la Eforie, locul in care reunirea cu capitanul nationalei de fotbal a fost surprinsa de ziaristi. In timpul Festivalului Callatis, Adelina a intretinut relatia cu Chivu in special cu ajutorul telefonului, convorbindu-se foarte des cu tanarul capitan al nationalei de fotbal.

Ascensiune

Pasionata de fotbal

Pentru actuala prezentatoare de sport, fotbalul a fost un punct de interes cu mult inainte ca fotbalul sa insemne Cristi Chivu. „Mereu ma suparam, sufeream chiar, cand nationala de fotbal a Romaniei rata cate o calificare, de exemplu. Cea mai amuzanta situatie a fost la meciul Romania-Danemarca pentru calificarea la Mondiale.

Imi aduc aminte ca terenul era execrabil, plin de nisip, iar arbitrul ne-a defavorizat clar. Eu eram cu prietenii la o terasa. Romania a pierdut si toti cei din jur care beau bere din Danemarca au inceput sa arunce cutiile in strada de suparare”, spune Adelina. Printre momentele din sport care au marcat-o se numara si cazul gimnastei Andreea Raducan.

Produs Media Pro

Absolventa de jurnalism, la Media Pro, Adelina spune ca strapungerea „liniilor” din presa s-a petrecut in cazul ei mult mai curand decat s-ar fi asteptat.

„Am lucrat intai la Mediafax, unde am fost reporter sportiv. In timpul facultatii, am vazut la panou acest post disponibil si a fost o provocare. Mai ales ca eram fata, aveam doar 19 ani si imi doream enorm sa ma apuc de treaba.

Dupa doi ani, am primit o oferta din partea unei reviste, unde am fost redactor. Dan Capatos mi-a propus mai tarziu postul de reporter la departamentul monden al „Observatorului”„, explica Adelina.

Cunoscuta peste noapte

Cateva lucruri au complotat pentru a o face pe Adelina Elisei cunoscuta peste noapte in Romania

flacara izbucnita intre ea si fotbalistul Cristi Chivu, intr-o perioada in care despre Cristi s-a scris enorm din cauza transferului de la AS Roma la o alta formatie, lucru care a prilejuit o adevarata telenovela in presa

Festivalul de la Callatis, pentru care a fost aleasa ca si prezentatoare alaturi de experimentatul Dan Negru

mutarea la pupitrul stirilor din sport de la Antena 3, lasand in spate stirile mondene

intrarea intempestiva si neasteptata in topul celor mai sexy femei, realizat de editia romaneasca a revistei „FHM”, in conditiile in care nume cunoscute ca Andreea Marin au iesit din „schema”

Incidente pe stadion

Dupa parerea si deja din experienta Adelinei, reporterul sportiv trebuie sa aiba o personalitate puternica si sa fie foarte maleabil: „Spun asta pentru ca intra in contact cu absolut toate categoriile de oameni: de la paznicul stadionului, suporteri violenti, pana la oameni de afaceri puternici si patroni de cluburi. In sport, si mai ales in fotbal, este o lume a orgoliilor si este destul de greu sa fii un jurnalist sportiv respectat de toata lumea”.

Desi nu prezinta de mult stirile s-a mai relaxat. „La inceput, ma simteam mai confortabil pe teren. Chiar si cand faceam transmisiile live. In studio e o atmosfera mai sobra, o liniste ciudata si, de cele mai multe ori, risti sa te lasi condus de prompter. Am fost pur si simplu terorizata de ideea de a prezenta stiri. Nu am dormit vreo doua nopti inainte si primul jurnal nu mi-l amintesc absolut deloc. Acum m-am mai relaxat si ma simt in largul meu. Nu refuz insa o deplasare sau o transmisie live”, marturiseste Adelina.

Cum lumea sportului e una suficient de dura, ca limbaj si comportament, Adelina spune ca s-a intamplat sa sovaie si sa se teama de mitocanie si de ofense.

In primul rand, pentru ca era fata, in al doilea - pentru ca era mica: „Aveam mereu grija cum ma imbracam, imi puneam o sapca pe cap si incercam sa ma adaptez mediului. Am auzit injuraturi, am vazut batai intre suporteri, am fost chiar implicata in astfel de incidente”.

Interviu rapid

Adelina nu da detalii fostilor colegi despre relatia cu Chivu

EVZ TV: Ai inceput lucrul la Antena 1 ca reporter monden. Cum vei manageria relatia cu jurnalistii, daca situatia ii va impinge la indiscretie? Presa a anuntat relatia ta cu Cristi Chivu... Adelina Enisei: Timp de doi ani cat am lucrat ca reporter monden am reusit sa leg prietenii care vor dura mult, cu numerosi oameni de presa. Cei mai apropiati mie ma inteleg si imi respecta intimitatea. Pe restul ii respect si imi pare rau ca sunt in situatia de a refuza sa le dau detalii, pentru ca stiu prea bine cum e.

Ti se pare corecta perceptia despre unii sportivi si despre fotbalisti in special, cum ca sunt petrecareti si simpli in gandire si in exprimare? Nu. La fel cum sunt si bancurile cu blonde. Si mie mi s-a intamplat sa fiu privita urat in Italia doar pentru ca eram din Romania. Am multi prieteni sportivi care mi-au demonstrat de-a lungul timpului contrariul. Dar, sigur, orice padure are uscaturi.

De ce crezi ca multe prezentatoare de stiri din sport dezvolta relatii cu fotbalisti? De ce nu si invers? Nu se intampla chiar asa. Simona Patruleasa e cu un om de afaceri, Corina Caragea are un iubit care, din cate stiu eu, nu are tangente cu lumea sportului, Raluca Arvat sau Raluca Lazarut la fel. Mie chiar mi se par normale aceste apropieri pentru ca, pana la urma, au subiecte de discutie in comun, sunt persoane publice si nu vad ce ar fi de condamnat.

Te-au luat prin surprindere atractia lui Cristi fata de tine? Despre Cristi nu pot sa vorbesc. Imi cer scuze. Am cazut de acord amandoi sa incercam sa pastram discretia cat de mult putem pe aceasta tema.