Subprefectul de Vrancea, membru al PLUS, care a acuzat USR de fraudă la alegerile interne pentru conducerea organizației USR-PLUS Focșani, va fi schimbat.
Biroul Național al USR PLUS a decis, într-o ședință, vineri, 18 iunie, ridicarea sprijinului politic pentru subprefectul Radu Țigănuș (PLUS). Surse din interiorul alianței susțin că decizia după ce, la finalul săptămânii trecute, subprefectul a acuzat fraudarea alegerilor interne pentru conducerea organizației municipale.
Radu Țigănuș, care este și copreședinte al Alianței USR PLUS Vrancea, a candidat pentru șefia acestei organizații. În timpul procesului de vot, el a făcut o înregistrare live pe Facebook, în care a acuzat fraudarea alegerilor. Potrivit surselor Evenimentului Zilei, această înregistrare a cântărit foarte mult în decizia de ridicare a sprijinului politic și de demitere.
„A atacat direct partidul, iar acest lucru nu este în regulă. A spus că poliția a venit la sediu să investigheze fraudele, în condițiile în care polițiștii au fost chemați pentru că unul dintre colegii săi a agresat o femeie. Este de înțeles că a fost candidat, avea nemulțumirile sale față de anumiți colegi, dar a atacat partidul”, au precizat sursele.
Funcția de subprefect va fi luată de un USR-ist
Potrivit acestora, schimbarea efectivă a lui Radu Țigănuș din funcția de subprefect se va produce, cel mai probabil după alegerile interne ale USR PLUS, programate la finalul acestei luni.
Deși funcția revine unui membru al PLUS, cel mai probabil va fi dată tot unui USR-ist. Aceasta deoarece după fuziune, nu va mai exista o alianță ci doar un singur partid. Acesta este și motivul pentru care nominalizarea unui nou subprefect se va face abia atunci.
Pe de altă parte, există posibilitatea ca Radu Țigănuș să se înscrie în PNL, iar atunci liberalii din Vrancea să dorească să-l păstreze în funcție și să-l determine pe Florin Cîțu să nu-l schimbe.
Mesajul subprefectului Florin Țigănuș
Subprefectul Florin Țigănuș a avut o ieșire într-o înregistrare Live, pe Facebook, săptămâna trecută, cu prilejul alegerilor interne pentru organizația USR Focșani. El a acuzat pe colegii din USR și în special pe Corina Atanasiu - secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – și pe Liviu Mălureanu, președintele ANFP, de organizarea unei fraude.
„Avem filmate tentative de fraudă electorală. Doamna din spatele meu a fost prinsă cu un buletin de vot pre-completat în afara secției de votare și le arăta celorlalți membri cum să voteze. Asta se întâmplă la USR Vrancea. Îl avem aici, în cadru, până și pe președintele ANFP, domnul Liviu Mălureanu, care ieri a fost surprins - și avem dovezi foto în sensul ăsta - cu un buletin de vot în afara secției de votare, sustras, de asemenea, de pe masa comisiei electorale. Fraudă electorală. Toate lucrurile astea se întâmplă pentru că democrația în USR Vrancea nu există.
Avem poliția cu noi și vreau să știe toată țara ce se întâmplă în USR Vrancea. Alegerile sunt fraudate, au pus o comisie electorală care să-i slujească și să acopere toate măgăriile pe care le face domnul președinte ANFP, Liviu Mălureanu, cot la cot cu doamna ministru secretar de stat din cadrul MIPE (n.red. - Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene) Corina Atanasiu care, de asemenea, este și ea candidată. O puteți vedea în cadru, lângă poliție, dând explicații pentru ce se întâmplă.
Oameni «corecți», care fură
Așa se organizează alegerile în cadrul USR-PLUS Vrancea de către oamenii lui Dan Barna. Ăsta este USR. Ăsta este partidul oamenilor noi în politică. Oameni «corecți», care fură. [...]
Îl rog pe domnul președinte vicepremier Dan Barna să ia act de oamenii care sunt aici în sediu, de oamenii care fac fraudă electorală. Îi rog pe Dacian Cioloș, pe Dragoș Tudorache să ia act de ceea ce se întâmplă aici.
Nu este deloc normal ce se întâmplă și vreau să știți cu toții: alegerile din cadrul filialei Focșani USR-PLUS Vrancea sunt fraudate de președintele ANFP, Liviu Mălureanu, și de secretarul de stat din MIPE, Corina Atanasiu”, este mesajul transmis de subprefectul Radu Țigănuș, din cauza căruia și-a pierdut funcția.