Acuzații grave făcute de un antrenor: „Primarii și politica au stricat fotbalul românesc!”

Acuzații grave făcute de un antrenor: „Primarii și politica au stricat fotbalul românesc!”

Daniel Pancu a lansat un atac devastator la finalul partidei dintre Rapid și UTA

Daniel Pancu, antrenor al echipei Rapid, a avut un discurs furibund la finalul partidei pe care giuleștenii au câștigat-o, în liga a 2-a, cu UTA, scor 2-0. „Pancone” a dezvăluit că a fost lucrat de unii dintre jucătorii săi și a spus că politicul a distrus fotbalul românesc. Foarte probabil, el a făcut referie, în particular, la Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1.

Edilul se ocupă, din umbră, de echipa Rapid. „Voi afla la un moment dat ce s-a întâmplat, de ce ne-am împiedicat cu echipele mai slab cotate. Sunt alte lucruri, care pe mine m-au depășit. Da, au fost persoane care nu au tras la aceeași căruță!

Cine a încercat să mă lucreze pe mine, de fapt a lucrat Rapidul! A fost atentat! Dacă eram schimbat, Rapid nu mai avea nicio șansă la promovare. Primarii și politica au stricat fotbalul românesc! Ei să se ocupe de infrastructură și de gazoane. Dacă nu erau suporterii, nu mai eram de mult tehnicianul Rapidului”, a spsu Pancu.

Ne puteți urmări și pe Google News