Acuzații fără precedent. Liderii americani au vândut Statele Unite Chinei

Acuzații fără precedent. Liderii americani au vândut Statele Unite Chinei

Cunoscutul comentator politic conservator Tucker Carlson, gazda emisiunii Tucker Carlson Tonight la Fox News, nu s-a ferit de cuvinte: Mulți dintre cei mai influenți lideri ai Americii și-au trădat țara pentru bani.

Tucker Carlson a denunțat faptul că statul chinez a devenit un „inamic periculos” și acesta este motivul pentru multe din marile probleme care apar astăzi în Statele Unite.

Citat de tribuna.u.s., realizatorul Fox News nu s-a ferit de cuvinte: „China nu mai este doar un rival economic al Statelor Unite; devine un inamic periculos. Dar în loc să ne protejăm de această amenințare, una existențială, liderii noștri colaborează cu inamicul. De ce fac asta? Simplu: pentru că se îmbogățesc din asta”.

Carlson a dat apoi o serie de exemple ale unor lideri din mai multe domenii (sport, afaceri, politică, mediu academic) care s-au arătat dispuși să „renunțe la valorile și libertățile americane” pentru banii chinezilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, realizatorul l-a numit pe Daryl Morey, general manager al Asociației Naționale de Baschet. „Vă amintiți de Daryl Morey, a postat pe internet un mesaj în sprijinul protestatarilor pro-democrație din Hong Kong, iar în urma criticilor, NBA și Morey și-au cerut scuze pentru că au îndrăznit să critice regimul fascist al Chinei”.

Apoi a trecut la starul LeBron James: „LeBron James s-a gândit el mai bine și ne-a explicat că, de fapt, libertatea de exprimare în America este mult supraevaluată”.

Potrivit CNN, piața chinezească reprezintă cel puțin 10% din profiturile curente ale NBA, „și ar putea ajunge la 20% până în 2030”.