Cariera politică a Angelei Merkel se încheie. Nu în aplauze, cum și-ar fi dorit, ci cu o puzderie de acuzații care vin din toate părțile. Ultimul care o arată cu degetul este Hugo Brady, un bun cunoscător al dedesubturilor politicii europene. Brady a fost consilierul fostului Președinte al Consiliului European Donald Tusk.

Președintele turc Recep Erdogan știe cum să se folosească de "arma imigrației" în masă pentru a obține sume fabuloase. O face chiar și în zilele noastre. Uniunea Europeană a anunțat recent că este pregătită să plătească alte trei miliarde de euro pentru a sprijini până în 2024 eforturile făcute de Turcia în problema refugiaților sirieni. Președinta Comisiei UE,Ursula von der Leyen, a precizat că fondurile „vor proveni în întregime din bugetul european" și că vor fi utilizate pentru a sprijini "aspectele economice și sociale", precum și "gestionarea imigranților la granița de est".

"Turcia merită tot sprijinul nostru", afirmase cu câteva zile mai devreme la Berlin și cancelarul german Angela Merkel. "Sunt absolut convinsă - a subliniat ea - de importanța dezvoltării în continuare a acordului".

Tributul UE pentru "Sultanul" Erdogan. Cum a dublat Merkel suma?

Acordul la care face referire Angela Merkel este, de fapt, târgul controversat la care a ajuns UE cu guvernul lui Recep Tayyip Erdogan în 2016. Potrivit unor informații indiscrete care circulă în cercurile europene, indiscreții reluate în ultimele zile și de site-ul Politico, acest acord a avut-o drept arhitect chiar pe Angela Merkel. Cancelarul german, împreună cu premierul olandez Mark Rutte, ar fi oferit „în mod arbitrar” și fără a se consulta cu ceilalți europeni liderilor șase miliarde de euro Turciei. O sumă, așadar, dublă față de ceea ce se discutase inițial în negocierile purtate de președintele de atunci al Consiliului European, Donald Tusk, și Comisia UE.

Relatarea negocierilor frenetice din acele zile este dezvăluită de Hugo Brady, actual consultant la Centrul Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor Migraționale din Viena (ICMPD). Brady a fost nu numai consilierul lui Donald Tusk, ci și "eminența cenușie" care ăi scria multe dintre discursuri. Acum, Brady a hotărât să spună ce a văzut și a auzit în cursul acelor ani. Așa că a publicat o lungă lucrare în engleză și franceză pe portalul Groupe d'études géopolitiques.

Expertul povestește că în momentul acordului, Turcia era într-o poziție de forță. „O negociere era necesară. Ahmet Davutoglu, premierul turc de atunci, știa acest lucru și aștepta propuneri din partea europeană ”. „Tehnocrații Comisiei”, așa cum îi numește Brady, pregătiseră un proiect de acord care prevedea că „Turcia va primi trei miliarde de euro” pentru a face față refugiaților sirieni. În plus, Ankara primea și o serie întreagă de asigurări, inclusiv în ce privește „reluarea negocierilor pentru intrarea Turciei în UE și facilitarea accesului cetățenilor turci în spațiul Schengen”.

Merkel a aruncat în aer acordul negociat dublând suma din cauza efectelor „Willkommenskultur”

"Tusk - continuă Brady - știa că este important să trimită semnalul că Europa nu era total disperată, altfel turcii ar fi cerut prea mult". Acesta, potrivit fostului consilier, ar fi fost motivul care l-a determinat pe Tusk să se angajeze într-un tur al Balcanilor pentru a cere statelor să sigileze rutele imigranților. Rezultatul consolidării controalelor la frontieră a fost o scădere a sosirilor, „de la 70 de mii în ianuarie 2016 la 30 de mii în martie”.

Între timp, însă, scrie Brady, cancelarul german plătea deja efectele negative ale „Willkommenskultur” (politica brațelor deschise în fața imigranților). Suveraniștii creșteau puternic în sondaje, mai ales după evenimentele de Revelion de la Köln și alte orașe germane, când zeci de femei au fost hărțuite și atacate de aceiași refugiați întâmpinați de Germania în vara precedentă.

Prin urmare, un acord cu Turcia, conform analizei fostului consilier al lui Tusk, era f de o importanță vitală pentru a opri complet fluxurile și a restabili consensul guvernului german. Merkel, spune Brady, „a fost nerăbdătoare cu conducerea de la Bruxelles”, pe care o considera prea „flască și cerebrală pentru a finaliza afacerea”.

„În ultimul moment - scrie fostul colaborator al lui Tusk - cancelarul și aliatul ei Mark Rutte, premierul olandez, au decis să joace totul”. „În ajunul unei întâlniri la Bruxelles pentru a semna un acord, practic gata negociat, între Europa și Turcia pentru a preveni plecările de pe țărmurile turcești, Rutte a oferit unilateral lui Davutoğlu dublul alocării planificate (adică 6 miliarde de euro). În plus, Europa a promis că va primi un sirian pentru fiecare solicitant de azil trimis înapoi în Turcia din Grecia ”.

Turcii au înțeles cât de bănos e șantajul

Turcii ar fi acceptat imediat foarte fericiți, în timp ce Tusk, „orbit și îngrijorat de un precedent care i-ar fi putut inspira pe alții să șantajeze UE, a trebuit să accepte pentru că acum oferta nu mai putea fi retrasă fără riscul ca acordul inițial să eșueze". "Ceilalți lideri erau furioși. - afirmă Brady - că Merkel și Rutte au acordat în secret condiții mai bune Turciei pe la spatele lor ". Versiunea fostului consilier Tusk e contestată de unii oficiali implicați în negocieri. „Graficul financiar fusese lăsat la latitudinea Comisiei”, asigură o sursă consultată de Politico, respingând ideea unei negocieri în umbră. Cu toate acestea, analiza lui Hugo Brady provoacă dezbateri la Bruxelles. „Alocarea unor sume de miliarde de euro sultanului Erdogan, la care von der Leyen vtrea să adauhe în curând alte 3,5 miliarde nu a contribuit, totuși, la rezolvarea problemei. Dimpotrivă a mărit capacitatea Regimul turc de a ține Europa sub control și un permanent șantaj printr-un acord greșit, costisitor și contraproductiv, precum cel aflat în vigoare de ani de zile cu Ankara ”, susține Marco Campomenosi, șeful delegației Ligii în Parlamentul UE, citat de ziarul italian Il Giornale.