Ana Blandiana luptă de mai bine de 26 de ani pentru apărarea adevăratei democrații în România, iar astăzi, mai mult decât oricând, scriitoarea este revoltată de atitudinea pedagogilor noștri care, în numele unei politici europene prost înțelese, distrug fundamentul valorilor naționale. Despre comuniști malefici, la pachet cu prostia lor, despre copiii noștri – roboți fără identitate -, despre lipsa de profesionalism a dascălilor, despre Gheorghiu-Dej, dar și despre Mihai Viteazul, Șefan cel Mare și sângerosul dictator ugandez Idi Amin citiți în rândurile de mai jos.


– Evenimentul Zilei: Pentru ce mai luptați astăzi, stimată doamn

– Ana Blandiana: Pentru păstrarea istoriei în programele școlare. Încerc să mă opun unor lucruri care sunt nu numai absurde, ci nocive, programate să distrugă. Ideea că vine cineva și spune că nu va mai exista decât o oră de istorie pe săptămână, care nu se va mai numi Istorie ci, amestecată cu alte materii,  Educație pentru Societate, mi se pare nu numai de neacceptat, ci și de neînchipuit. Nici măcar nu-i adevărat că este politically correct, nu Europa e de vină, ci noi dacă acceptăm. Este posibil să-ți dorești să scoți niște generații cu creierele spălate, care să nu știe de unde vin și cine sunt, asta după ce, în comunism, s-a încercat crearea „omului nou”, a omului fără memorie, pradă ideală a manipulării? Comuniștii au reușit asta pe trei sferturi. N-au putut mai mult, pentru că exista o rezistență. Acum, totul se face în numele libertății. Și al prostiei, aș adăuga. Încă de pe timpul lui Ceaușescu mă întrebam cât era plan malefic și cât era prostie în tot ce întreprindeau.

  • Care-i procentul acum? Mai multă prostie sau mai multă rea intenție?
  • Sunt foarte greu de despărțit. De fapt, amestecul este mai indigest decât componentele sale luate separat.. E clară intenția de a schimba lucrurile în rău, și totuși mi-e greu să cred că există cineva, un profesor universitar de exemplu, care să-și dorească generații întregi de roboți fără identitate națională și, în ultimă instanță, fără identitate pur și simplu.

Atitudinea obedientă și sinuciderea provizorie

  • Nu vi se pare că așa-zișii noștri pedagogi dezvoltă, de cele mai multe ori, o formă de obediență, de supunere gratuită față de politica Europei?
  • Cred că e vorba mai curând de neprofesionalism. De ce nu sunt obedienți în a face proiecte și a accesa fondurile europene? Sunt obedienți doar în a-și nega definiția? Cine-i obligă la asta? În Est, ca şi în Vest, în celelalte ţări europene se studiază istoriile naţionale. În țara noastră, de zece ani nu se mai studiază istoria României. Copilul nu mai învață decat fugitiv şi confuz  care sunt originile neamului căruia îi aparține, care-i sunt eroii, ce înseamnă Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Şcoala Ardeleană, Avram Iancu… S-a introdus studiul istoriei integrate. Acum vreo șapte ani, am văzut un manual în care spațiul alocat lui Ceaușescu era cât cel alocat lui Idi Amin (n.r. – fost președinte al Ugandei, vestit pentru atrocitățile sale).

Bine, dar Idi Amin a fost un dictator din Africa. Pe când Ceaușescu a fost un dictator care a schimbat chiar soarta României pe parcursul unui sfert de secol. Avem  părinți care au suferit direct din cauza  regimului ceaușist şi bunici cărora regimul Gheorghiu Dej le-a distrus viaţa. Dar avem vreun interes să uităm, să nu ne cunoaștem nici suferințele, nici meritele, să ne considerăm neînsemnați pe lumea asta?

 

Carte de vizită

Nume: Otilia Valeria Coman

Pseudonim: Ana Blandiana (după numele satului natal al mamei, respectiv Blandiana, Alba)

Data şi locul naşterii: 25 martie 1942, Timişoara

Starea civilă: căsătorită, de la 18 ani, cu scriitorul Romulus Rusan

Studiile şi cariera: În 1967 a absolvit  Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj. În luna mai 1990 a reînfiinţat Centrul PEN din România, pe care l-a condus până în 2004. În noiembrie 1990 s-a numărat printre fondatorii Alianței Civice (preşedinte între 1991-2002). În ianuarie 1993 a fost iniţiatoare, împreună cu Romulus Rusan, a Memorialului Sighet, iar în aprilie 1995 a Academiei Civice, pe care le conduce de la începuturi până în prezent.

Este interzisă de regimul comunist în mai multe rânduri (1959-1964, 1985, 1988-1989) din cauza poziţiilor exprimate în favoarea apărării drepturilor omului. A publicat 26 de volume de poezii, eseuri şi proză şi i-au fost traduse 60 de volume în 26 de limbi.

Distincții: Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din România, 1969; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1970; Premiul pentru proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, 1982; Premiul Internaţional "Gottfried von Herder", Viena, 1982; Premiul Naţional de Poezie, 1997; Premiul „Opera Omnia”, 2001; Premiul Internaţional „Vilenica”, 2002.

Pe 24 martie va primi, la Cluj, titlul de Doctor Honoris Causa al Universității Babeș-Bolyai.

 


Te-ar putea interesa și: