ACUZAȚII DEVASTATOARE: Iliescu și Firea, CIOCLII NESIMȚIȚI care se înfruptă din CARNEA REGELUI MIHAI!

Istoricul și scriitorul Stelian Tănase critică (pe blog) în termeni duri fățărnicia lui Ion Iliescu și a Gabrielei Firea, care s-au îngrămădit să-i înalțe osanale postume Regelui Mihai. Concluzia istoricului este mai mult decât usturătoare: numeroși pesediști se îmbulzesc, ca niște cioclii, să se înfrupte din carnea Regelui Mihai I, dorind să capitalizeze imagine, deși, în timpul vieții Majestății Sale, i-au fost adversari viscerali, incorecți și intratabili.

EVZ vă prezintă declarațiile lui Stelian Tănase.

Defăimarea unui simbol al adevăratului românism

”Prima zi fără Regele nostru iubit a decurs foarte greu din multe cauze. Cu fiecare clipa realizezi ce pierdere uriașă am suferit ca popor. În plus nu suntem lăsați în durerea noastră să îl plîngem cum se cuvine. Am fost invadați – pe lingă mesajele de părere de rău – de reacțiile cele mai absurde, grosolane și neavenite. Unii iși continuă opera lor de defăimare din ultimele decenii. Alții îl vorbesc de bine, apar în public din rațiuni politice, ca să se servească pe ei înșiși. Altii intervin ca să-și regleze conturile cu monarhia. Alții, prinși de emoția generală, vor să se înalțe măcar un cm în proprii lor ochi, și ai altora. Sunt destui cei care vor să ciugulească ceva din carnea regelui nostru, ca niște păsări de pradă înfometate.

Fățărnicia cioclilor PSD

Cea mai tristă figură o fac cei care i-au fost adversari intratabili pe timpul vieții. Cei care i-au făcut rău, l-au ponegrit, l-au ținut departe de tron și de casă. Acum descoperă marile virtuți ale regelui Mihai. Jalnic! E multă fățărnicie la mijloc. O artă pe care o stăpinesc mult mai mulți decît credeam. Brusc, își aduc aminte că există un rege și varsă lacrimi fff decorative. Cum altfel, în fața camerelor tv. Arată că il regretă, zic ce mare om a fost – acum cind nu mai este printre noi! Cînd nu mai constituie o amenințare pentru nimeni. Sunt profitorii tuturor conjuncurilor. Sunt și cei care vor să tragă foloase din tragedie ca niște ciocli. S-au învățat. Citesc și nu îmi vine sa cred. E multă nerușinare, obraz gros, tupeu.

Duduia Firea, ca musca-n lapte

D-na Gabriela Vrânceanu Firea a dat un comunicat – citez. „A plecat dintre noi, dar spiritul Regelui Mihai va fi in continuare far calauzitor si reper moral pentru generatiile ce vor urma..(…) Viata Regelui s-a suprapus, aproape integral, pe veacul scurs de la Marea Unire, si ca toata viata a militat fara ostenire pentru unitatea romanilor…”(…) Dumnezeu sa Va aiba in paza, Majestate!” Duduia, suspectă că nu are habar de istorie, de rolul monarhiei în secolele XlX-XX, nici de avatarurile istoriei României și de faptele regelui Mihai se bagă în vorbă ca musca-n lapte. Foarte folositoare ar fi fost o tăcere respectuoasă.

Ipocrizia nomenklaturistului Ion Iliescu

Și Ion Iliescu se înscrie cu un recital în acest concert – „Am aflat cu tristețe vestea incetarii din viata a fostului suveran al Romaniei, Mihai I. Viata sa, intr-un secol agitat, plin de violente si de schimbari dramatice, nu a fost nici simpla, nici usoara. Si-a facut datoria cu onoare, a luat decizii determinante pentru viitorul tarii, in conditii dintre cele mai dificile. A dovedit un exemplar patriotism in anii grei ai exilului. Revenit in tara, dupa schimbarile din decembrie 1989, a trecut peste dezamăgiri si momente dificile si a devenit avocatul Romaniei in efortul ei de integrare europeana si euroatlantica. A fost un exemplu de responsabilitate politica si civica.(…) Relatia noastra nu a fost simpla, in vremurile agitate ale inceputului tranzitiei. Ratiunea si sensul servirii interesului public, indiferent de pozitia in care ne aflam, au fost mai puternice, si, impreuna, am reusit sa transmitem catre partenerii nostri un mesaj puternic, de asumare a valorilor comunitatii europene. Prin disparitia Regelui Mihai se incheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei Romaniei moderne, o istorie complexa, deseori dramatica, dar care a asigurat locul cuvenit al tarii noastre in Europa si in lumea contemporana. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!”

Mizeriile fostului șef de stat

Iată ce declară cel mai înverșunat adversar al regelui Mihai și al monarhiei de după 1989. Dacă lucrurile stau cum le-a descris ieri Ion Iliescu, mă întreb, de ce nu l-a invitat să se întoarcă în țară în decembrie/ianuarie 1989/90? De l-a impiedicat pe regele Mihai să intre în țară în 1990, 1994 și l-a de ce și l-a izgonit ? Nu era același Ion Iliescu ? Să fi citit între timp ceva cărți de istorie ? Să se fi edificat cu privire la personalitatea regelui nostru? Regretă oare azi mizeriile pe care i le-a făcut regelui? Pe Ion Iliescu – după cîte îl știu – nu il interesează decît puterea. În acei ani chiar aceasta era miza și nu avea de gînd să o cedeze cu niciun un chip, chiar dacă pentru a o păstra sacrifica țara… Iar acum vorbește vorbe…Doar vorbe…”, scrie Stelian Tănase.