Acuzații de furt la cea mai mare competiție fotbalistică din Europa de Est, dedicată copiilor

Cea mai importantă competiție fotbalistică din Europa de Est, Brașov Junior’s Cup, care a avut loc în perioada 13-16 august, la Brașov, dedicată copiilor și susținută de Federația Română de Fotbal a fost umbrită de incidente incredibile.

Mai exact: furturi, după cum susțin martorii prezenți. Unul dintre aceste cazuri ne-a fost semnalat de Luigi Pasat, tatăl unui băiat de șapte ani, care face parte din echipa Kinder București. Omul ne-a povestit că, vineri, în timpul competiției care a adunat la start 198 de echipe, le-a fost furată o borsetă plină cu bani și actele de identitate și ale mașinii. Omul a sunat la 112, dar susține că nu a venit nimeni. După circa 40 de minute s-a dus la Secția 5 Poliție Brașov. „După vreo 40 de minute de așteptare, am depus reclamația, dar mi s-a spus să vin abia luni după adeverința care îmi permitea să circul cu mașina. Polițiștii mi-au zis că nu au ștampilă”, susține Pasat. Reprezentantul IPJ Brașov ne-a declarat, însă, că omul a fost sfătuit să vină a doua zi, după adeverință. Oficialul organizatorilor susține că totul a fost organizat conform legii și dă vina pe părintele care… și-ar fi uitat borseta.