Acum se ştie, e clar, sunt dovezi! Cine câştigă enorm de pe urma noii gripe? Mare surpriză!

Acum se ştie, e clar, sunt dovezi! Cine câştigă enorm de pe urma noii gripe? Mare surpriză!

În orice rău întotdeauna se ascunde şi un bine. Este o pildă care se aplică de minune în actualul context al epidemiei de Coronavirus. Conform unei analize publicată de CNN, faptul că oamenii din ţările afectate de Covid-19 sunt forţaţi să se autoizoleze şi să lucreze de acasă a condus la o scădere importantă a poluării.

Sursa citată îşi începe analiza prin exemplul Chinei (cea mai afectată ţară de Coronavirus), ale cărei fabrici au fost puse pe pauză după ce autorităţile au decretat măsuri extreme de prevenire şi combatere a temutului virus. Astfel, după multă vreme în care cerul avea nuanţe întunecate din cauza poluării, în provincia Hubei s-a putut zări pentru prima dată un cer senin, albastru. Din punctul de vedere al statisticii, media „zilelor cu aer de calitate” a crescut cu 21,5% în februarie, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din 2019. Cifrele au fost publicate de Ministerul Ecologiei şi Mediului din China.

„Este prima dată când văd o asemenea scădere dramatică a poluării datorită unui eveniment specific. Nu sunt surprins, pentru că la nivel naţional au fost multe oraşe care au luat măsuri pentru minimalizarea riscurilor prezentate de virus”, a declarat Fei Liu, cercetător NASA în domeniul calităţii aerului.

Şi emisiile de carbon au scăzut semnificativ. De la 3 februarie la 1 martie, acestea au ajuns la 25% datorită măsurilor de autoizolare. Concluziile aparţin Centrului pentru cercetarea energiei şi a aerului curat (CREA), o organizaţie dedicată studiului poluării globale. Da, planeta a început să respire, mai ales că în China (una dintre cele mai poluatoare ţări din lume), care contribuie cu 30% din totalul emisiilor de CO2 înregistrate la nivel global, şi-a închis multe fabrici şi uzine, ceea ce a dus şi la scăderea traficului auto, o altă mare sursă de poluare. Impactul este uriaş şi conform CREA, cifrele din prezent ar fi echivalentul a 200 milioane tone dioxid de carbon în minus, adică emisia anuală înregistrată în Marea Britanie. „Ca măsură luată practic peste noapte putem spune că este mai dramatică decât orice altceva am văzut în termeni de impact al emisiilor”, a declarat Lauri Myllyvirta, analist şef al CREA.

Ne puteți urmări și pe Google News

Experţii avertizează totuşi că în momentul în care epidemia de Coronavirus va fi depăşită, China va reveni la vechile obiceiuri de mare economie mondială, dar şi de mare ţară poluatoare. Căderea producţiei de petrol şi oţel, precum şi reducerea zborurilor interne cu 70% au condus la îmbunătăţirea calităţii aerului, conform CREA. Chiar şi aşa, ce a fost cel mai important a ţinut de reducerea consumului de cărbune în China, cel mai mare producător şi consumator al acestui combustibil fosil. Pentru a înţelege dimensiunea, trebuie ştiut că guvernul Chinei foloseşte cărbune pentru a produce 59% din energia necesară.

„Cele mai mari consumatoare de cărbune, termocentralele, au fost afectate foarte mult din cauză că nu mai există cerere atât de mare pentru electricitate. Este clar că acest efect va continua pentru următoarele săptămâni sau luni”, a completat Myllyvirta.

În acest context amintim ce promitea în 2017 preşedintele chinez Xi Jinping. Liderul de la Beijing avea „3 bătălii” pe lista cu priorităţi, iar una dintre ele era combaterea poluării, motiv pentru care în 2018 a fost creat Ministerul Ecologiei şi al Mediului. Politica antipoluare generată în acel moment a dus la o scădere de zece procente a poluării din China, aşa cum se arată într-un raport Greenpeace şi AirVisual.

În prezent, activiştii de mediu n-au pierdut ocazia să susţină că actuala criză de Coronavirus ar putea reprezenta momentul-zero, în care Jinping să facă mai multe pentru a demonstra că într-adevăr s-a înscris într-o luptă adevărată cu poluarea. Aceştia nu uită celebra de acum „Apocalipsă a aerului” din iarna anilor 2012-2013, când smogul din China făcea ocolul lumii.